duminică, 11 martie 2018

Adrian Cioroianu: “Aproape un secol de Dinastie”




Cititorii care urmăresc cu consecvenţă cărţile de istorie semnate de profesorul Adrian Cioroianu,  au observat că una dintre direcţiile sale predilecte de cercetare este perioada  monarhiei în România (a se vedea în acest sens seria de volume “Regii şi Reginele României”, de la editura Curtea Veche).
Aşa încât apariţia, în cursul lunii februarie, a cărţii  Aproape un secol de dinastie, la editura Scrisul Românesc din Craiova,  nu constituie o surpriză ci, dimpotrivă,  răspunde unei aşteptări din partea cititorilor săi.
În cele 100 de pagini ale volumului, profesorul Adrian Cioroianu reconstituie istoria dinastiei Hohenzollern care a condus, vreme de exact 81 de ani, destinele ţării noastre.
Fără să se piardă în detalii, istoricul povesteşte, cursiv şi pe înţelesul tuturor, cele mai importante evenimente care s-au întâmplat în timpul celor 4 Regi ai României. Fără să se piardă în detalii, dar neomiţând acele detalii care fac diferenţa.
Ca un exemplu de concizie şi claritate, iată cum descrie Adrian Cioroianu fiecare Rege al României, în doar câteva cuvinte.
Regele Carol I era “sever (inclusiv cu  sine), introvertit, enervant de punctual şi cu o putere de muncă admirabilă”.
Regele Ferdinand era “un spirit ferm, lucid, deschis sfaturilor politicienilor români în care avea încredere”.
Regele Carol al II-lea era “expansiv, inteligent şi dominator (asemeni mamei sale),  mai încăpăţânat decât tatăl său,  şi cu mult mai inflexibil, pasional şi  aventuros”.
În fine, regele Mihai, pe care Adrian Cioroianu l-a cunoscut îndeaproape,  este descris ca “un  om  de o delicateţe sufletească maximă şi de o nobilă modestie pe care, ambele, le  moşteneşte  de la Regina-mamă Elena – de care a fost foarte ataşat-,  Mihai I a moştenit de la tatăl său firea impunătoare şi o prestanţă care se vădeşte chiar fără să ia cuvântul”.
Acesta este tonul  - sine ira et studio (după cum ne-a obişnuit) - cu care istoricul a scris întreaga carte, adresată  “tinerilor  de azi şi de mâine”,  după cum este menţionat în subtitlul său.
Ea însă poate fi - şi trebuie – lecturată de cititorii de toate vârstele,  cu condiţia să aibă spiritul tânăr şi să fie  dornici să cunoască adevărul despre această pagină ocultată a istoriei noastre.

În final să mai menţionez că  volumul Aproape un secol de Dinastie se prezintă ca o adevărată carte-obiect,  fiind excelent machetat şi impecabil tipărit, iar cele 100 de pagini de text sunt completate cu alte 14,  cu fotografii ale alteţelor sale, Regii şi Reginele României. 





 
Cei interesaţi de această carte pot s-o comande la adresa:  scrisulromanesc@yahoo.com.




Niciun comentariu: