sâmbătă, 16 decembrie 2017

Anul BD 2017, o concluzie: " Dans pe sârmă la circ"



sau  "Cum chinuim cu toţii banda desenată în România"

Doctorul Paul Stoica, cunoscut colecţionar de benzi desenate şi carte pentru copii, ne-a transmis opinia sa, amară, cu privire la anul BD 2017 şi la ultimii ani, în general. 

Fandom Cărtureşti s-a închis, previzibil, s-a deschis o nouă librărie, un amalgam de carte în engleză (Anthony Frost) + comicsuri, iar falimentul este, din nefericire, încă o dată, la fel de previzibil. 

Am sperat că-n 2010, după editarea Istoriei Benzii desenate româneşti şi după efemera, dar consistenta, existenţă  a Muzeului BD, marile edituri să se trezească, să se revolte, să zvâcnească în proiecte fulminante, să acapareze un nou public, cel educat după 1990, mai aprig, mai curios, dar poate şi mai superficial (ceea ce nu e chiar un defect pentru  comersanţi) dar,  din păcate,  nici autorii nu s-au înghesuit să facă propuneri, nici editorii nu au avut curaj, doar câţiva pasionaţi au mizat, din păcate, pe rudimentarul stil american, o cantitate enormă de banalitate care nu a penetrat şi aşa inhibatele gusturi ale publicului mioritic.  

Faliment după faliment, proiecte entuziaste căzute rapid, mai ales din naivitate, mai există şi câţiva şacali care  sug pragmatic  ICR şi AFCN, două instituţii publice care-şi servesc amicii idioţi, livrători de pompoase inutilităţi denumite "arte grafice alternative", doar HAC continuă să lupte onorabil şi dramatic cu legile imprevizibile ale pieţii, Cartea Copiilor pariază, şi sper să câştige!, pe Corto Maltese, Art s-a oprit din editarea albumelor BD, Arthur încearcă revitalizarea sentimentului nostalgiei cu Asterix tradus în româneşte, tentative, totuşi, prea restrânse pentru promovarea cardinală a unui gen literar, ultra accesibil publicului occidental, infinit ignorat de publicul românesc. 

Doar devotatul public (sau mai bine zis grup), format sub larma aventurilor (de lectură, dar şi de achiziţionare) lui Pif, Rahan, Asterix sau, de ce nu?!,  şi ale lui Cipi, Dim Dunăreanu, Zburlici, sau ale multor eroi istorici autohtoni, continuă să suspine retrospectiv spre un trecut nu somptuos, dar totuşi captivant, care, comparativ cu zilele de azi, pare magnific!

dr. Paul Stoica 

 

Niciun comentariu: