duminică, 5 noiembrie 2017

René Goscinny - omul care a schimbat faţa BD-ului European


desen de Mircea Arapu
 Acum exact  40 de ani,  mai precis în dimineaţa zilei  de 5 noiembrie 1977, René Goscinny dădea un test de rutină,  pedalând pe o bicicletă fără roţi, cu pieptul  acoperit de electrozi,  în cabinetul medicului său cardiolog. De ceva vreme suferea de o angină pectorală, dar nu o băga în seamă, lucrînd ca un stahanovist,  10-12 ore pe zi, la maşina de scris,   şi fumând câte un pachet şi jumatate de ţigări,  în acelaşi interval.
Deodată, în mijlocul testului, Goscinny i-a spus medicului: “Doctore,  simt o durere în piept”, după care s-a oprit din pedalat. Şi din viaţă.
  De-abia împlinise 51 de ani, cu trei  luni mai devreme.
La moartea sa  René Goscinny a lăsat moştenire o pleiadă de personaje nemuritoare,  intrate în patrimoniul cultural al umanităţii.  Asterix şi Obelix, Lucky Luke, Iznogoud, micuţul Nicolas,  sunt printre cele mai cunoscute, dintr-un total de peste 2.000, aşa cum au fost ele recenzate în Le Dictionnaire Gosciny.
Sau,  dacă vreţi, 500 de milioane de exemplare cu aventurile desenate ale acestora, traduse în 150 de limbi şi dialecte.


René Goscinny s-a născut pe 15 august 1926 la Paris, părinţii săi fiind emigranţi evrei din Polonia. Doi ani mai târziu tatăl său, de profesie inginer chimist, şi-a dus familia peste Ocean, în Argentina, acolo unde îşi găsise de lucru.
Copilăria frumoasă la Buenos Aires a micuţului René a fost întreruptă de moartea brutală a tatălui său, ca urmare a unei hemoragii cerebrale, în 1943.  La vârsta de 17 ani Goscinny se angajează ca ajutor de contabil, pentru a-şi întreţina mica familie.  Contabilitatea însă nu este pentru el aşa încât, doi ani mai târziu,  îşi ia mama şi se mută la New York, acolo unde trăia de ja Boris, fratele său mai mare cu 6 ani.
În State Goscinny îşi găseşte cu greu locul, trăind din expediente  dar şi scriind şi ilustrând mai multe cărţi pentru copii.
În 1949 el se întâlneşte cu doi  autori BD belgieni, Jije şi Morris,  refugiaţi în America de frica unui ipotetic război mondial.  La întoarcerea lor la Bruxelles, cei doi îi propun să vină şi el în Europa, punându-l în legătură cu Georges Troisfontaines, patronul unei agenţii de publicitate care, nici una, nici două, îl numeşte şeful filialei pariziene a agenţiei sale. În 1951 Goscinny face cunoştinţă cu Albert Uderzo (care va rămâne cel mai bun prieten şi collaborator al său până la moarte) şi împreună crează primele  personaje de benzi desenate, Jehan Pistolet, corsar al Majestăţii sale  şi Luc Junior, detective privat.
În 1956 Goscinny îşi face intrarea în redacţia revistei  de benzi desenate Tintin şi va scrie zeci de scenarii pentru  numeroşi desenatori.
1959 este însă anul de cotitură. Goscinny este angajat ca redactor şef al unei viitoare reviste de benzi desenate, Pilote. În primul număr al acesteia vor apare primele planşe cu aventurile neînfricatului gal Asterix, desenate de Uderzo după scenariile lui Goscinny.
Revista Pilote a revoluţionat industria benzii desenate europene (şi nu doar  francofone) atât prin excepţionale serii BD care, de-acum,  se adresau unor adolescenţi iar mai târziu tinerilor adulţi,  dar mai ales pentru că a servit drept vitrină unei întregi noi şi talentate  generaţii de autori de benzi desenate  ce  vor  scoate a noua artă din copilărie şi o vor duce spre vârsta adultă şi, deci, spre consacrare.
Iar  René Goscinny a fost pilotul acestei generaţii.


Deşi în România s-au publicat puţine albume de benzi desenate franco-belgiene, Goscinny se numără printre autorii străini cei mai traduşi, imediat după cuplul Lecureux/Chéret şi Hergé.
În anii 90 editura Egmont a publicat 6 albume cu aventurile lui Asterix şi Obelix. În 1995 Nemira a editat albumul Lucky Luke – Diligenţa, desenat de Morris. Zece ani mai târziu  editura Univers va publica o nouă aventură a lui Lucky Luke – Dalton City. În fine, în 1998,  editura clujeană publică cartea Micul Nicolas,  scrisă de Goscinny şi ilustrată de Sempé.

După 2014, editura Arthur a preluat iniţiativa şi se pare că are o politică  aplicată de editare a unora dintre operele lui Goscinny în limba română, foarte bine  traduse şi tipărite impecabil.
Până acum  editura a publicat următoarele titluri:


- Micuţul Nicolas, 2014, traducere de Raluca Dincă




- Micuţul Nicolas în recreaţie, 2015, traducere de Raluca Dincă




- Micuţul Nicolas în vacanţă, 2016, traducere de Raluca Dincă

- Asterix, viteazul gal, 2017, traducere de Ioana Pârvulescu.
Conform programului editorial anunţat, vor urma cel puţin două noi albume cu aventurile lui Asterix.
Se apropie sărbătorile de Crăciun. Cel mai frumos cadou  pe care îl puteţi face copiilor dvs, copiilor prietenilor dvs. şi dumneavoastră înşivă,  sunt aceste minunate cărţi nemuritoare care,  în Franţa, Belgia, Germania şi mai peste tot în Europa,  se transmit – cu dragoste - din generaţie în generaţie.


Notă. Dicţionare care recenzează personajele unuia sau altuia dintre marii scriitori universali există de mai multă vreme,  dar mai ştiţi vreunul care să adune la un loc 2.130 de personaje, pe un total de 1246 pagini,  cum este Le Dictionnaire Goscinny, apărut în 2003 la editura J.C.Lattes? Eu, unul, nu…

Mulţumesc,  Ion Manolescu, pentru acest somptuos cadou!

Niciun comentariu: