miercuri, 25 octombrie 2017

Week-end cultural la Iaşi (II)


Nu poţi să ajungi  la Iaşi, chiar şi atunci când  vii pentru afaceri,  şi să nu vizitezi măcar un  pic capitala culturală a României, aşa cum, cu justificată mândrie, o numesc  ieşenii.

Aşa că, între două întâlniri, am luat-o “la pas pe Uliţa Mare a Boierilor”, de la Palatul Culturii până la Copou, şi viceversa.
Am început pelerinajul meu (nu religios, ci cultural) cu cel mai romantic parc din Iaşi, unde m-am salutat cu Poetul Naţional,  care medita, poate, la o nouă poezie,  la umbra teiului multisecular.



Am vizitat apoi Muzeul Mihai Eminescu, unde am fost întâmpinat de proiecţia tridimensională a celui mai bun  prieten al marelui poet, Ion  Creangă. La etaj  am avut surpriza plăcută să descopăr o inedită colecţie muzeală,  “Istoria  Teatrului Românesc”, unde erau expuse costumele purtate  acum un secol şi jumătate de marii actori ai scenei ieşene, piese de mobilier, obiecte personale etc.

Coborând în jos (pleonasm popularizat de Mihai Eminescu, ca să rămânem în atmosferă) pe bulevardul Carol I,  am ajuns la Universitate (prima şi cea mai veche din România) şi am pătruns în Sala paşilor pierduţi unde am admirat, ca de fiecare dată când vin la Iaşi, monumentalele picturi murale ale lui Sabin Bălaşa, moldoveanul de origine olteană,  cum se prezenta cu mândrie! (A făcut liceul la Craiova, unde a fost coleg cu subiectul monografiei mele Gabriel Bratu).
De la un ghid competent voi afla ulterior că ultimul tablou pictat de Sabin Bălaşa, înainte de a fi înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iaşi (deşi locuise în ultimii ani ai vieţii la Bucureşti) a fost oferit Muzeului Literaturii Române din capitala Moldovei.



Am vizitat, bineînţeles, Casa Pogor, locul unde s-a înfiinţat şi s-au organizat periodic întrunirile Junimii,  acel cenaclu care a  contribuit enorm la schimbarea – în bine – a societăţii româneşti de pe atunci, la ieşirea sa din feudalismul întârziat şi intrarea într-un capitalism modern.
Acelaşi ghid competent de mai sus mi-a spus povestea aproape a fiecărui obiect de mobilier, tablou, litografie etc din muzeu. In schimb i-am reamintit şi eu, cu mândrie, că marele critic literar, viitor academician şi prim-ministru, unul dintre fondatorii Junimii,  Titu  Maiorescu, era născut la Craiova.


Apoi am vizitat Muzeul George Topârceanu, poetul datorită căruia am pierdut prietenia unei tinere poete,  pe vremea când eram student.. Asta pentru că, în loc să-i fac declaraţii de dragoste, precum George Şovu, i-am declarat ritos  şi cu inconştienţă de adolescent întârziat că,  pentru mine, poezia românească începe cu Eminescu şi se termină cu Topârceanu.


Astăzi, ajuns în sfârşit la vârsta maturităţii (sper),  nu mai fac nici declaraţii de dragoste, şi nici de război, cu atât mai mult cu cât printre prietenii mei se numără mai mulţi poeţi precum Lia Faur din Arad, Cătălin Ştefan din Iaşi, sau Nicolae Coande şi Ion Maria din Craiova. Să nu le spuneţi, dar Topârceanu rămâne în continuare preferatul meu.

Mergând  spre micul muzeu Topârceanu, o încăpere scundă dintr-o căsuţă micuţă, umbrită de un bloc cu multe etaje, dar burduşită  cu numeroase obiecte personale ale simpaticului poet, am trecut pe lângă o vilă impozantă unde, conform plăcii aplicate pe  peretele din faţă, s-a  născut şi şi-a petrecut copilăria marele critic şi istoric literar Adrian Marino, primul care  a scris despre cărţile mele, în 1996 (Biografia ideii de literatură)!


Întrebare. Unde credeţi că se află cea mai mare densitate de  personalităţi culturale şi politice pe metrul pătrat ? Sigur că la Iaşi, că doar despre asta vorbim, dar mai precis?
Ei bine, la cimitirul "Eternitatea", din cartierul Tătăraşi…

Cimitirul respectiv a fost fondat în 1867 de  filantropul vizionar Scarlat Pastia, viitor primar al Iaşiului. El a dorit pentru urbea sa un cimitir modern, aflat – la vremea respectivă – în afara oraşului,  care să înlocuiască  micile cimitire anarhice aflate de jur-împrejurul  numeroaselor biserici ce împânzeau oraşul şi care împiedicau sistematizarea şi salubrizarea sa.


Am aflat aceste informaţii,  şi multe altele,  pentru că am avut norocul să dau peste un grup de vizitatori care erau  conduşi  prin cimitir de trei tineri entuziaşti şi competenţi ghizi (atestaţi de Ministerul Culturii!), Andreea, Irina şi Andrei.
Vreme de mai bine de două ore ei ne-au ghidat paşii prin  cimitir spunându-ne poveştile de viaţă a numeroase personalităţi culturale şi politice ale Iaşiului şi ale ţării: scriitori, dramaturgi, actori, pictori, primari etc.


Mihai Codreanu este părintele sonetului românesc. A avut probleme cu vederea încă de tânăr aşa încât,  atunci când a orbit, a continuat să compună sonete pe care le dicta prietenilor şi apropiaţilor săi. A murit în vila sa (Vila Sonet, devenită muzeu) aflată peste drum de celebra cârciumă Bolta Rece, unde îşi găseau inspiraţia Mihai Eminescu şi Ion Creangă.


 Miluţă Gheorghiu  a fost un îndrăgit actor de vodeviluri, cunoscut mai ales pentru personajul său... Coana Chiriţa.  Atât de mult şi-a iubit meseria,  şi pe Alecsandri, încât le-a cerut copiilor săi să-i pună pe cruce o fotografia de-a sa în travesti  şi aceste versuri ale bardului de la Mirceşti.


Aristizza Romanescu  a jucat nu doar pe marile scene din Bucureşti şi Iaşi, ci şi pe unele de la Paris. Şi iar s-a împăunat (in petto) olteanul din mine, pentru că Aristizza s-a născut şi a debutat pe scena teatrului din ... Craiova.


De data aceasta Romanescu este pseudonimul unui poet  moldav, fără legătură cu actriţa de mai sus.



Gaston Etienne Soutzo (decedat la  vârsta de un an şi jumătate, descendent al lui Alexandru Grigore Şuţu, membru marcant al Junimii) a fost unul dintre primii inhumaţi în Cimitirul Eternitatea,  adus aici la trei ani după decesul său,  dintr-un alt cimitir.

În interiorul micului mausoleu dedicat soldaţilor români căzuţi în Primul Război Mondial, ghizii noştri ne-au arătat caseta cu osemintele locotenent-colonelului (post-mortem) Constantin Creangă, unicul fiu al  marelui povestitor.  Bolnav, acesta s-a prăpădit la doar 57 de ani, cu o lună înainte să se deschidă Bojdeuca lui Creangă, primul muzeu literar din România. 

Bineînţeles că nu o să vă reproduc aici toate poveştile personalităţilor din Eternitatea, aşa cum au fost ele narate de cei trei ghizi dar, dacă planificaţi în viitor  să vizitaţi Iaşiul (iar dacă nu planificaţi vă sfătuiesc să o faceţi cât mai curând, nici nu ştiţi ce pierdeţi)  atunci nu ezitaţi  să luaţi contact cu ghizii respectivi pentru a  vă organiza ei un sejur plăcut şi un circuit profesionist  al vizitei dumneavoastră prin oraş (www.travelblitzz.ro).

Iar dacă le veţi spune că sunteţi cititori ai blogului „Benzi desenate româneşti”  sunt sigur că fie  vă vor face o reducere, fie vă vor oferi un supliment de tur ghidat.

În ceea ce mă priveşte,  week-end-ul ieşean s-a terminat în ritm de jazz, „Motown  Jazz”, la un pub nou deschis pe strada Lăpuşneanu,  şi cu un imaginar foc de artificii.

Drum bun la Iaşi, dragi cititori! 



Niciun comentariu: