joi, 12 octombrie 2017

Teză de disertaţie: „Banda desenată în activitatea misionară a preotului” (Leonard Luţia)


Cititorul nostru Leonard Luţia, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, şi-a încheiat studiile de master  „Misiune şi slujire pastorală” cu teza de disertaţie Banda desenată în activitatea misionară a preotului.
Este prima oară când un masterand susţine o teză de disertaţie cu o astfel de temă, aşa încât am considerat că ea merită adusă în atenţia publicului (cu speranţa că, într-o zi, se va transforma într-o carte).


Leonard Luţia a ales să pună ca motto al studiului său un citat din Stan Lee:
„Dacă Shakespeare și Michelangelo ar trăi astăzi și ar decide să colaboreze pentru realizarea unei benzi desenate, Shakespeare ar scrie scenariul și Michelangelo l-ar desena…” (Stan Lee: Conversaţii).

În cele  ce urmează reproducem  integral Introducerea  tezei, care motivează gestul său de a alege acest subiect inedit şi rezumă întregul studiu:

“Banda desenată are o istorie aproape la fel de veche ca și lumea. Această poveste în imagini își are strămoșii printre celebrele picturi rupestre din peșterile de la Lascaux, Altamira și El Castilio, numite de artiști  drept adevărate capele sixtine ale preistoriei. Au străbătut misterioasele piramide egiptene, au fost apoi, martore în războaiele dintre daci și romani, fiind încrustate în basoreliefurile de pe Columna lui Traian, ba chiar au călătorit până în dinastiile Chinei din secolul al VIII-lea, ca într-un final să peregrineze până în Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfânt, găsindu-și odihna în compania sfinților din icoanele de pe pereții exteriori ai bisericilor, fiind văzute și astăzi de miile de pelerini. Aceasta este, poate, una dintre cele mai scurte istorii ale benzii desenate, cea de a noua artă, cum o numesc specialiștii în domeniu, „vinovatul” principal pentru serile nedormite, petrecute în lecturarea lor, spre amuzamentul dar și spre fascinația multor cititori.
Printre cititorii fascinați de universul benzilor desenate, menționăm următoarele personalități autohtone precum: Horia Roman Patapievici, teologul și diplomatul Teodor Baconschi, scriitorul și eseistul Alexandru Paleologu, istoricul Adrian Cioroianu, poetul Radu Gyr și istoricul Lucian Boia.


La recomandarea Pr. Lect. Dr. Cezar-Paul Hârlăoanu,am ales să redactez lucrarea cu titlul Banda desenată în activitatea misionară a preotului, datorită pasiunii pentru desen, ilustrația de bandă desenată și teologie, dar și pentru a aduce o minimă contribuție cu privire la tema noastră, banda desenată creștintă reprezentând un subiect încă insuficient explorat până astăzi în spațiul teologic românesc.
 Singura mențiune identificată de noi în parcursul cercetărilor cu privire la temă este cea a cardinalului Daneels, Arhiepiscopul de Bruxelles, în care teologul menționează foarte pe scurt rolul semnificativ al benzii desenate creștine în cadrul misiunii Bisericii cu tinerii. Banda desenată are un impact puternic asupra imaginației celor mici, reușind să ajungă ușor la inimile lor, în primul rând prin desenele și culorile atractive dar și prin scenariul adaptat vârstei cititorilor, provocând la lectură și la o cunoaștere mai aprofundată a subiectului.
Ne propunem ca în cadrul tezei noastre, să încercăm să identificăm, din punct de vedere etimologic, ce reprezintă banda desenată, dacă există sau nu o definiţie clară oferită de specialiști, când și unde a apărut aceasta și ce impact a avut fenomenul BD în România. Delimitând aceste aspecte, vom încerca apoi să identificăm dacă preotul poate folosi acest instrument în activitatea sa misionară cu tinerii și cum este posibil acest lucru, fără a pierde esenţa misiunii, centralizată pe propovăduirea iubirii lui Hristos Domnul. În cele din urmă, vom selecta principalele benzi desenate creştine, apărute în spațiul românesc, pentru a studia conținutul acestora în vederea creionării unei interpretări teologice, demers susținut și prin intermediul unor mostre anexate la finalul lucrării noastre.

Primul capitol al acestei lucrări, intitulat sugestiv Ce este banda desenată?, prezintă în cadrul a nouă subcapitole, etimologia, sensul și definirea termenului de bandă desenată, în același timp precizând care sunt genurile dezvoltate de-a lungul timpului și cum le putem distinge,  fără a crea confuzie între aceastea. Vom observa de ce banda desenată este cunoscută sub această denumire, care este relația ei cu desenul umoristic, caricatura, filmul și animația, și cum este definită de către specialiști. Pentru a redacta capitolul de față, am folosit principalele monografii publicate în spațiul românesc, dar și în cel occidental, ce conțin informații cu privire la definirea termenului de bandă desenată. Dintre  autorii  români  studiaţi amintim pe următorii: Gelu Teampău, Ion Manolescu, Luca Pițu și Marian Popa.
Referitor la autorii ce provin din spațiul occidental, amintim pe Scott McCloud, autor și desenator de bandă desenată, recunoscut la nivel internațional pentru contribuțiile aduse celei de-a noua arte, și totodată pe belgianul Roland Francart, unul din puținii autori care s-a dedicat în întregime  promovării benzii desenate creștine.

Cel de al doilea capitol abordează termenul de banda desenată dintr-o perspectivă istorică, analizând evoluția acestea în cele patru spații geografice unde BD-ul a devenit o parte a culturii locale, sau mai bine spus, o tradiție. Astfel, vom încerca să descoperim care a fost prima bandă desenată din lume și ce evoluție a avut acest fenomen la nivel internațional, începând cu istoria benzii desenate americane și finalizând cu istoria benzii desenate din România. Menționăm cu această ocazie și principalele monografii și dicționare, utilizate de noi, în redactarea capitolului de față. Din prima categorie, amintim contribuțiile științifice ale următorilor autori: Dodo Niță, Ioan Stanomir, Gelu Teampău și Mircea Mihăieș.
Dintre bedeiştii prezentați, Dodo Niță  se remarcă ca autor al singurei monografii din spațiul românesc care tratează istoria benzii desenate autohtone, din 1891 și până în 2010. Astfel, am încercat să ducem contribuția lui mai departe, realizând în cadrul acestui capitol, o completare a firului istoric BD din România, prezentând pe scurt și aparițiile de bandă desenată din 2010 și până astăzi.
 În cele din urmă, dintre lucrările autorilor străini, folosite, amintim pe Catherine Saunders, Heather Scott, Julia March, Sean Howe, Mark W. McWilliams și Kensuke Okabayashi.

 În ultimele două capitole, respectiv al treilea și al patrulea, am încercat să oferim o perspectivă teologică a lucrării, de vreme ce BD-ul de natură creștină nu se poate disocia de mesajul evanghelic. Această realitate este transpusă de fiecare desenator în opera sa. Evident, prin desen și culoare, autorul încearcă să facă accesibil mesajul evanghelic și să ajute astfel la misiunea Bisericii. În această perspectivă, merită, în continuare, menționați laicii și teologii, care și-au adus propriile contribuții științifice. Astfel, din spațiul românesc amintim pe Pascal Rădulescu, Leon Magdan, Dan-Lionte Maluș, Călin Stoicănescu și Șerban Andreescu.
Din spațiul occidental, amintim pe André Le Blanc, Gaëtan Evrard, Pierre Thivollier și Noël Gloessener .
 Totodată, în cel de al patrulea capitol, am încercat să evidențiem rolul icoanei și a meșterului iconar, ce se aseamănă din unele perspective cu cel al desenatorului de bandă desenată creștină.

 Prin tot ce am descris în această lucrare, credem că am încercat să fundamentăm rolul pe care-l deține misiunea, vocația, educația și cultura creștină. Orice misionar nu se poate disocia de aceste principii, deoarece mesajul transmis nu este unul simplu, ci este al lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul lumii.
Mesajul transmis de orice creștin, fie el și desenator, nu este propriul său mesaj, ci mesajul lui Hristos, care stă la ușă și așteaptă răspunsul la chemarea Sa mântuitoare.

Lucrarea este finalizată prin obișnuitele concluzii, urmate de anexele unde am oferit sursele fotografiate ale benzilor desenate creștine, prezentate în decursul celui de al patrulea capitol și bibliografia aferentă lucrării de față.”

Leonard Luţia a obţinut nota 10 pentru teza sa de disertaţie şi lucrează în prezent la transformarea sa  într-una de doctorat. 
Am certitudinea că vom mai auzi de numele său,  ca teoretician român al benzii desenate.




Niciun comentariu: