miercuri, 4 octombrie 2017

SuperErou `s cool: “Moby Dick”



Am citit primul roman scris de Herman Melville în vacanţa dintre clasa I şi clasa a II-a. Se numea  Benito Cereno. Mai mult ca sigur am fost tentat  să-l deschid şi să-l răsfoiesc datorită desenului incitant de pe copertă:   o corabie pe care sclavii negri răsculaţi măcelăreau marinarii albi,  având în plan secund uriaşul cap al unui sclav în dreapta iar în stânga pe căpitanul corăbiei, desenat în întregime dar, în mod straniu,  stând cu spatele la corabie.
Nu mi-a fost uşor, la vârsta de 7 ani, după ce mai înainte citisem doar benzi desenate şi cărţi de poveşti, să lecturez romanul dens şi negru dar, capturat de naraţiune, nu am mai putut s-o las din mână până la final.
Ulterior, adolescent, am mai citit şi alte romane  semnate de scriitorul american:  Cojocelul alb, Redburn şi, bineînţeles, Moby Dick.  Toate inspirate de viaţa aventuroasă şi experienţa de marinar a lui H. Melville.

Iată că astăzi mi s-a oferit ocazia de a citi şi romanul grafic editat de HAC!BD, desenat de graficianul indian Lalit Kumar Singh, după un scenariu scris de americanul Lance Stahlberg.


Dintre toate albumele BD apărute până acum în colecţia  „SuperErou `s cool” acesta este cel mai „dark”, atât la nivelul scenariului,  care condensează  foarte bine toate scenele importante ale romanului în 80 de planşe, cât mai ales la nivelului desenului, realizat într-o  manieră foarte realistă de artistul  Lalit Kumar Singh.
Am fost profund impresionat de grafismul aspru al  lucrării,  care reuşeşte să transmită o întreagă paletă de sentimente cititorului şi să-l introducă pe nesinţite  în miezul evenimentelor narate. Iar personajele principale, purtând numele biblice de Ishmael şi Ahab, sunt desenate credibil şi interesant.

Am remarcat de asemenea şi coperta albumului, total diferită de cele ale altor  adaptări BD  ale romanului clasic,  care  înfăţişau  momentul culminant al acţiunii romanului:  lupta dintre căpitanul Ahab şi balena albă.
Desenatorul a decis să recreeze pe copertă momentul de tensiune şi suspans  premergător, când Moby Dick dă târcoale corăbiei căpitanului Ahab. Totul este  desenat dintr-o perspectivă inedită, de jos în sus, ca o cameră de filmat care urcă din străfundurile oceanului şi se apropie de protagoniştii acţiunii finale. Iar harponul ucigaş subliniază ameninţător numele giganticului mamifer care îl obsedează pe căpitanul Ahab, şi care este şi titlul cărţii -  Moby Dick


În opinia mea romanul grafic Moby Dick se adresează mai degrabă adolescenţilor şi tinerilor decât copiilor,  iar  adulţii îl vor citi cu alţi ochi,  pentru că sentimentele puternice pe care le generează această luptă a titanilor, ura şi obstinaţia căpitanului Ahab, gata să moară nu doar el ci şi să-şi  sacrifice întreg echipajul pentru ideea sa fixă – răzbunarea - vor putea fi mai uşor de înţeles de către aceştia, prin prisma experienţei de viaţă a fiecăruia dintre ei.  

Niciun comentariu: