luni, 9 octombrie 2017

„ABC… BD - benzile desenate: vocaţie educativă şi iniţiere în limbajul artelor” de arh. Mati Botezatu

Capitolul Discursul religios în pictură. Conexiuni – semnale ale preconceptului bandă desenată



Surprinşi de zorii devenirii fiinţei superioare de mai târziu, preocupările umanoizilor aveau să manifeste  tentative ale percepţiei şi încercări supuse înţelegerii lumii. Indivizii aflaţi în pragul începuturilor evoluţiei devin interesaţi să desluşească poziţionarea faţă de mediu. Încă de atunci, marile întrebări asupra originii şi sensului vieţii au început să fie preformulate sub semnul temerilor apărute în faţa necunoscutului. Simple tatonări empirice sunt suficiente să constate dependenţa legăturilor cu natura înconjurătoare. Personajele vremurilor remarcă corespondenţa evidentă stabilită de ciclicitatea ritmul cosmic. Se observă periodicităţi de care viaţa devine dependentă: alternanţa zi/noapte, fazele lunii, succesiunea anotimpurilor şi a anilor, diferenţierea şi repetabilitatea manifestărilor meteorologice pe parcursul sezoanelor … Prin îndelungată participare, fenomenele înregistrate de omul ancestral sunt stocate în memoria sa şi a grupului.
 Întrebările primordiale au iniţiat căutarea răspunsurilor reieşite prin cunoaşterea directă a naturii. Curiozitatea specifică firii omeneşti determină studierea ambientului apropiat, urmată de cercetarea împrejurimilor şi lărgirea observaţiei arealului  în zone tot mai greu accesibile.  Culegerea de informaţii legate de vecinătatea imediată şi apoi extinsă orientează investigaţiile în cel puţin două direcţii.

Una dintre primele tentative de cunoaştere determină personajele timpului la încercarea reprezentării aspectelor vizibile ale mediului înconjurător. Subiectele alese provin din mulţimea intereselor elementare arătate de indivizii implicaţi: adăpost, unelte, hrană (vânat, recoltă), apă, foc ... Dovada preocupării se exprimă prin recunoaşterea «transpunerilor» din picturile de pe pereţii grotelor folosite ca adăpost, sau prin modelele « Venus » - figurine feminine găsite în preajma vechilor aşezări. Prezenţa acestora din urmă dovedeşte persistenţa temei determinată de instinctul procreării speciei. Dovezile numeroase rămase din epocă semnalizează “simplitatea” manifestărilor timpurii de factură “artizanală“.     
                                                    
Oamenii ancestrali surprinşi de semnele percepţiei sinelui îndreaptă o a doua investigaţie resimţirii consecinţelor fenomenelor asupra propriei făpturi.  Introspecţia porneşte de la poziţionarea individuală raportată Universului Necunoscut. Mircea Eliade în Istoria credinţelor şi ideilor religioase - ed. Ştiinţifică şi enciclopedică (1981) remarcă: «Timp de vreo două milioane de ani, paleantropii au trăit în special din vânat, pescuit sau cules. Dar primele indicaţii arheologice privind universul religios al vânătorului paleolitic se leagă de arta parietală franco-cantabrică (~30.000). În plus, dacă examinăm credinţele şi comportamentele religioase ale gintelor de vânători contemporani, ne dăm seama de imposibilitatea aproape totală de a demonstra existenţa sau absenţa credinţelor similare la paleantropi. Primele comportamente religioase sînt specifice civilizaţiilor de vânător».

Semnele gândirii supusă încercării de închegarea concepţiilor pornesc şi conduc la formularea de rituri, mituri, credinţe, sacralitate, idei şi concepte religioase. Omul străvechi  era mult mai dependent de semnalele cosmosului. Apoi urmează conturarea primelor elemente de  psihologie,  etică, morală, gândire pre-filozofică ... Parte a răspunsurilor pornite de astfel de «nelinişti» încep să schiţeze exprimări difuze, incerte.
Întreaga gamă a răspunsurilor pornite din proiecţia punctului de vedere  personal determină calea individuală a cunoşterii. Rezultatele acestora, urmare a  exerciţiului comunicării, suportă procesul pre-artificare. Configurarea tentativei de cercetarea aparenţelor modelează pătrunderea în necunoscutul lăuntric.
Totodată, gândirea umanităţii în formare se îndreaptă către  descoperirea adevărurilor obiective extrase din experienţele trăite în realitate. Teoria desluşită este consecinţa studiului privind funcţionarea lumii fizice. Îndelungatul proces întreprins conturează cunoaşterea situată pe un alt palier întemeiată pe cercetare ştiinţifică.

În timp, cercetările larg desfăşurate au ca urmare cristalizarea termenului cunoscut drept spiritul uman. Calităţile întrunite structurează conştiinţa individuală. Rolul persoanele cu abilităţi dovedite în transmiterea ideilor corespunzătoare dimensiunilor formulate iniţiază procesul adresat semenilor. Emiterea de informaţii înseamnă aşteptarea replicii provenite din celălalt sens, deoarece comunicarea presupune un proces dus-întors. Eventuala atractivitate resimţită de receptori devine capabilă să provoace adeziune, iar confirmarea survine prin răspuns. Structurarea mesajelor provoacă  coagulări ale orientărilor şi sfârşeşte prin a  ajunge în stadiul formulării curentelor de idei. Istoria artei, ştiinţa, filizofia, credinţele religioase însumează modalităţi de exprimare  întemeiate pe expunerea teoriilor şi aplicare în practică. Totalitatea rezultatelor cumulate prin efortul depus de lumea întreagă este reunit în  conceptul atotcuprinzător - civilizaţie.               
 
Ajungem să admitem justeţea enunţului legat de fenomenul artistic cuprins în afirmaţia teoriticianului René Huyghe: « rolul esenţial al artei, constanta sa a fost originea modului de exprimare a omului ». Concluzia reieşită din mărturisirea formulată este susţinută de efortul artistului-creator provocat de consecinţa abordării personificate. Pasajul citat alătură laolaltă concluzia orientărilor  cuprinse în veacuri de manifestare  aflate în slujba comunicării artistice:  pictura, sculptura, arhitectura, literatura, muzica, dansul. Mai nou şi aproape simultan cu cinematografia, asigurându-şi o cale distinctă sub numele “a 9-a artă, banda desenată, comics-ul,  dezvoltă propria sa evoluţie. Domeniul (asupra impunerii căruia vom insista) se zămisleşte pe durata unui  secol, ca urmare a nevoii latente încă nexprimată distinct. Sămânţa procesului pare întrevăzută în textul analistul francez: febrilitatea dorinţei de materializare a revelaţiei specifică trăirilor interioare condusă de imboldul nestăvilit de exprimare. Situaţia resimţită devine capabilă să declanşeze descătuşarea unei anumite stări lăuntrice. Ca urmare,  alăturarea organică a  literaturii cu imagini corespunzătoare textului finalizat într-un produs realizat în prezentare secvenţială. Conlucrarea se întrupează prin abordarea artelor primare: literatura (din care provine contribuţia naraţiunii) - alăturată redării grafice (desene complementare povestirii). Produsul materializat în maniera postării  succesiv-temporală a compilaţiei astfel conformată a devenit semnătura specifică benzilor desenate.

Punctul de plecare al fenomenului, acum atât de larg răspândit, mecanismul declanşat de conlucrarea domeniilor comasate în banda desenată a fost iniţiat de o conexiune străveche ale cărei efecte urmează să le consemnăm. Din păcate, semnalarea procesului nu a căpătat evidenţierea cuvenită. Există cauze ale rămânerii în conul de umbră. Există motive care justifică neluarea în seamă, dar expunerea aspectelor legate de această ignorare vor fi aduse în discuţie la timpul potrivit. 

 Datarea  evenimentelor invocate poate fi apreciată cu mult înaintea oficializării “actului de naştere” al funcţionării părţilor componente recunoscute în configuraţia benzilor desenate. Practica dezvăluită aici - alăturarea ramurilor conexe - este extinsă pe o durată de timp care depăşeşte un mileniu. Fuziunea celor două arte, suportul literar şi realizarea organică a reprezentării pictural-vizuală a povestirii, a fost demarată mult timp în urmă. Originea procesului este consemnată prin textele de pe pergamentele găsite în grotele din spaţiul israelit. Înscrisurile cuprind descrierea faptelor privind naşterea credinţei care avea să fundamenteze o nouă religie întemeiată pe Evangheliile sinoptice, cărţile Vechiul şi Noul Testament. Credinţa în învierea lui Hristos constituie elementul fundamental al creştinismului. Epistolele lui Pavel sunt primele documente relatând istoria comunităţii creştine. Mircea Eliade susţine «dreptatea de a spune că evreii au fost primii care au descoperit semnificaţia istoriei ca epifanie a lui Dumnezeu».

Religiile aduc cu sine manifestări ale sacrului. Oficierea ritualurilor presupune procesul înălţării de aşezări dedicate credinţei: sanctuare, temple, bazilici, catedrale, spaţii delimiate care servesc ceremonia susţinerii actului. «Spectacolul», deosebit şi atent elaborat pentru a fi prezentat publicului, presupune gîndirea susţinută de indicaţiile «regizorului» coordonator al “punerii în scenă”. Ritualul solemnităţii este pregătit să decurgă într-un “decor“ cu elemete capabile să impresioneze profund. Preocuparea oamenilor se îndreaptă cu insistenţă asupra realizării construcţiilor de acest fel. Se are în vedere expunerea directă a simbolurilor semnificând credinţa. Insistenţa pe care societatea o acordă programelor arhitecturale duce la realizarea de edificii grandioase, reprezentative fiecărei comunităţi în parte. Punerea acestora în evidenţă se îndeplineşte prin amplasament, spaţialitate, amploarea şi măiestria decoraţiilor.  Construcţile bisericeşti au devenit programul principal al proiectelor menite să impresioneze. Tendinţa se remarcă accelerat în manifestări cu deosebită grandoare de la începutul celui de al doilea mileniu. Spaţiul anume pregătit scopului urmărit este orientat către reprezentarea imaginilor cu personaje şi scene considerate ilustrative. Plasarea lor sub formă de fresce, picturi, sculpturi, vitralii sunt elementele sacralităţii ambientului. Trimiterile iconografice sugerează  scene ale împrejurărilor mistice originare.
Momentul surprinde exprimarea într-o operă unică prilejul iniţiat de consemnarea componentelor  primordiale.   

Texte  transpuse în imagini.
Înscrisurile originale cu caracter religios au primit aprecieri ale valorii pe măsura cuvenită. Importanţa lor decisivă derivă din calităţile judecate din punct de vedere istoric şi al exprimărilor concepţiilor apărute odată cu originea credinţelor. Documentele descoperite au format tezaurul cel mai de preţ al  creştinătăţii, ale căror însemnătate în timp devin apreciate ca inestimabile.
Orientarea preocupărilor arătate de comunităţile europene în cea de a doua jumătate a primului mileniu se îndreaptă cu insistenţă asupra realizării construcţiilor religioase. Construcţile bisericeşti au devenit principala temă acordată intenţiilor de edificare, tendinţă manifestată accelerat la începutul celui de al doilea mileniu. Interesul oamenilor se îndreaptă cu insistenţă asupra programelor de arhitectura de acest fel, de asemenea realizării şi expunerii simbolurilor, iconografiei cu scopul de a vizualiza semnificaţia credinţei religioase. Finalitatea eforturilor depuse este atragerea de adepţi. Perioada extensiei creştinismului se suprapune apogeului ridicării construcţiilor de catedrale şi multiple  realizări de opere de artă. Sub specializările ocupaţiei de arhitect, decorator, sculptor şi pictor, artiştii realizează un număr impresionant de opere de valoare incomensurabilă.

O parte considerabilă a producţiei picturale orientează suportul tematic către motivaţia oferită de subiectele religioase, temă de mare însemnătate pentru civilizaţia umană. Întreaga gândire europeană a epocii încurajează pictura religioasă. Suportul anecdotic extras, considerat de nelipsit în practicarea artelor reprezentării, provine  din surse conţinute în textele esenţiale. Conexiunea este privită ca o condiţie a exprimării artistului de care nu poate fi izolată. Adesea sunt formulate opinii în privinţa transpunerii corecte a imaginii contextuale şi a atitudinii personajelor biblice prezentate în iconografii. Societatea contemporană artiştilor era pregătită să amendeze promt orice abateri de la litera textelor acceptate şi niciodată modificate (doar diferit interpretate). Coexistenţa evenimentelor cu substrat narativ religios implementete în pictură persistă secole întregi.

Studiul amănunţit al textelor biblice inspiră tentativa individuală susţinută de efortul maeştrilor specializaţi. Materializarea ideilor comunicate în înscrisurile religioase intervine prin transpuneri iconografice bidimensionale (pictură) şi tridimensionale (sculptură) ale simbolurilor extrase din textele relicvă. Lipsa reprezentărilor din  materialele documentare sileşte meşterii-artişti să se lase purtaţi în studiu solitar. Se experimentează cu stăruinţă practica recunoscută a revelaţiei, stare la care se ajunge prin introspecţie meditativă intensă şi insistentă. Artiştii frământaţi de căutări li se arată ca prin minune imaginea zămislită mental,  posibil apropiată «personajului» descris în sursele înscrisurilor. Impresia apariţiei va fi transpusă în piatră, tencuială sau pânză conform regulilor teoretice ale artei. Evul mediu european se sprijină pe suportul narativ al picturii, cu precădere al subiectului religios. Alăturarea temei lasă posterităţii capodopere produse de mâna lui Simone Martini, Giotto, Andrea da Firenze, Masaccio, Fra Angelico, Filippo Lippi, Piero della Francesca, Sandro Botticelli, Luca Signorelli, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Tiţian  …
Pinacoteca Vaticanului adăposteşte o colecţie uriaşă de  picturi bisericeşti. Traseul are ca punct culminant al parcursului fresca lui Michelangelo din Capela Sixtină. Efortul epocii grandios ca amploare este întemeiat strict pe conectarea  textelor-document şi reprezentarea ilustrativă a acestuia. În epoca modernă, procesul creativ descris este atribuit capacităţii imaginative - izvor al fanteziei de care dispune autorul transpusă prin proiecţie grafică.  

Conştientizarea moştenirii uriaşei comori aduce în umbră aspectul devoalat (cu reţinere firească) al începutului primar întrevăzut în parcursul evoluţiei benzilor desenate. Referinţă dezvăluită surprinde momentul  intruziunii textului prin transpunere vizuală în operă. Identificarea epocii legată de enunţul anterior se referă la mixtura practicată acum secole. Uimitoare este recunoaşterea procedeului multă vreme aplicat şi ulterior lansat în benzi desenate, domeniu catalogat o bună bucată de timp drept manifestare a divertismentului (fenomen anevoie alăturat scrierilor religioase străvechi sau picturii clasice). Devine înţeleasă rezerva punerii corespondenţei în planuri paralele a manifestărilor produse prin acelaşi mecanism. Cert este că produsul bandă desenată identificat printr-un astfel de proces devine perfect recognoscibil şi corect definit structural.

Tumultul preocuparilor persoanelelor intens acaparate de manifestările artei tot mai complexe face uitat elementul genetic care a însemnat însămânţarea structurii vectorului narativ (textul religios) în reprezentarea (iconografică) picturală. Componentele amintite constituie nucleul  substanţei care asigură convieţuirea esenţelor din organismul numit bandă desenată.   

Din acest punct de vedere şi încă mai uşor de remarcat, atrage atenţia aspectul paginării mult asemănătoare BD-ului. Percepţia similitudinii este urmarea datorată descoperirii tehnicii utilizate de meşterii zugravi în frescele lucrate pe zidurile edificiilor religioase. Realizarea implică necesitatea finalizării execuţiei în limita duratei unei singure zile, interval în care pictorul este silit de procesul  degradării fizice suportat de stratul de tencuială proaspătă. Calitatea optimă este determinată de posibilitatea de a suporta alplicarea pigmenţilor de culoare. Motivul menţionat impune organizarea spaţială şi împărţirea în intervale strict delimitate a  timpului de lucru asupra suprafeţelor pregătite pentru succesivitatea intervenţiilor ulterioare. Pentru rigurozitate, unităţile suprafaţelor suport se trasează rectangular. Bine conservată, capodopera florentinului Giotto, finalizată intre anii 1302-1306, compune poemul pictat sub forma frescei decorativă de pe zidurile interioare de la sud şi nord ale Capela Des Scrovegni din Padova. Opera denumită liturghia S. Maria della Carità se succede pe treizeci şi şapte tablouri aliniate pe trei benzi suprapuse raliate prin lucrări secundare aşezate pe arcul care conduce la absidă. Senzaţia transmisă de ansamblul finalizat trimite la aspectul actual al benzilor desenate.

fig. 4  Padova, Capela Scrovegni



Urmând exemplul şcolii italiene, meşterii zugravi ai bisericilor moldoveneşti aflaţi în situaţia de a aplica procesul frescelor, stabilesc calendarul suprafeţelor succesive în lucru. După modelul deja tradiţional, se porneşte la împărţirea suprafeţelor acordate fiecărei picturi pe zidurile construcţiei. Trasarea “parcelelor zilnice“ pregătite pentru intervenţii, pentru rigoarea lucrului se face rectangular, în  de şiruri aliniate orizontal, impărţile pe verticală, rezultând forma casetelor. Uneori sistemul cartezian este dezis de intervenţii în afara regulei stabilite. Ridicarea biserici Voroneţ, aflată la 4-5 km de localitatea Gura Humorului, judeţul Suceava, este începută în anul 1488. Monumentul bizantin edificat de mâini familiarizate stilului gotic devine una dintre cele mai cunoscute realizări cu caracter religios. Notorietatea provine din pricina frescelor exterioare intens luminoase şi datorită sutele de figuri reprezentate pe faţadă, bine conservate. Celebritatea frescelor provine de la albastru de Voroneţ, unic în lume. Supranumele de Capela Sixtină este atribuit ca urmare a picturii Judecata de Apoi, realizată în 1547, pe faţada vestică. Imaginile expuse exemplifică vizual discursul narativ dens al textului biblic.  

fig.5  Biserica Voroneţ: faţada vestică



 Capela Sixtina din Vatican se găseşte în dreapta Bazilicii Sfântul Petru din Roma. “Picturile de pe pereţii laterali au fost executate de cei mai mari artişti ai timpului: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli şi de ajutoarele lor, printre care Pinturicchio, Pietro di Cosimo şi Bartolomeo della Gatta. Subiectele picturilor reprezintă teme din istoria religioasă, selecţionate după conceptul medieval de împărţire a istoriei lumii în trei epoci: prima de la Facerea lumii la darea Celor zece porunci, a doua de la Moise până la naşterea lui Isus Cristos, a treia fiind epoca creştinismului. Pereţii laterali sunt acoperiţi cu tapiserii executate după modele de Rafael.” (extras din Wikipedia).

Atunci când în 1508 Papa Iuliu al II-lea încredinţează lui Miqueangelo pictarea plafonului lucrează pe durata a patru ani istovitori fresca de la Capela Sixtină.  Artistul destructurează rectangularitatea obisnuită şi o adaptează  suprafeţei semicilindrice a tavanului. Manieră liberă adoptată delimitează conturul suprafeţelor atribuite  zilelor de lucrul dedicate suprafeţelor prestabilite. Fresca cuprinde 3000 figuri pe suprafaţa a 500 mp. “În anul 1535, Michelangelo începe pictarea peretelui de deasupra altarului la cererea Papei Paul al III-lea, cu tema „Judecata de Apoi”, pe care o termină după şase ani, în 1541. Tema capătă dimensiuni uriaşe, fresca înfăţişează figuri şi scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului, care trecea pe atunci printr-o dureroasă criză de credinţă” (extras din Wikipedia).              

Imaginile sugerate ale căror aspect ne duc gândul lipsit de echivoc către BD  sunt lipsite de semnul distinctiv al BD-ului - filacterul, bula sau balonul, element care integrează grafic inscrisurile cuvintelor din dialogurile personajelor. Prezenţa filacterelor (bandouri; termen prelut din textele biblice) a determinat comentatorii fenomenului privit în perspectivă istorică să atribuie imaginile respective drept dovada primelor manifestării ale benzilor desenate. Doar că elementul de care vorbim apare după un interval de timp considerabil ulterior şi conduce analiştii la concluzia atribuirii probei care include acest aspect suprapus momentului primei manifestării al fenomenului BD. Decizia se bazează pe confuzia competenţei acordată formei în dauna celei de natură structurală.         
              
Desfăşurarea imaginilor cu asemănări prezente în originea benzilor desenate se manifestă cu aceeaşi forţă, numai că destructurarea compoziţiei picturale îndepărtează percepţia privitorului de aspectul comun comicsurilor. La un moment dat, renunţarea la compartimentare prin trasare rectangulară şi alegerea sistemului compoziţional liber ajunge să fie folosit în banda desenată. Excelenţa aparţine italianului Sergio Toppi - surprinzător prin astfel de paginări. Aproape contemporan milanezului, arhitectul Sandu Florea introduce intenţia experimentului în albumul “În lumea lui Harap Alb” (1977), basm BD realizat în 50.000 exemplare. Produsul editat în afara tiparelor clasice primeşte în 1980 Marele Premiu pentru BD la Convenţia Europeană de SF de la Stresa, Italia.   


               
                “Mariajul” dintre literatură şi grafică nu avea sa fie prima dovada a conlucrării din domeniul revendicat contribuţiei textului şi al reprezentării acestuia. Probabil tentativa este veche în privinţa incantaţiilor care presupun o temă muzicală suprapusă textelor religioase. Lucrurile se petrec aidoma în mişcările trupurilor (dans, balet) provocate de ritmul muzicii. Faptele nu se opresc doar la aspectele sugerate …  
Mai greu este de stabilit cand aceste forme ale abilitaţilor individuale capătă statutul de recunoaştere şi includere în rândul artelor. Cu atât mai dificilă devine formularea criteriilor corespunzătoare pentru acordarea rangului propus. Experienţele profesionale ale meşterilor-constructori de edificii religioase din spatiul european aveau să marcheze decisiv arhitectura ulterioară. Abordarea artistică va avea ecouri persistente în literatură, scultură, pictură, muzică … Desfăşurarea temporală largă a procesului este considerat un act evolutiv, cu precizare difuză.
    
După un îndelungat interval de expansiune, diminuarea preocupării subiectelor religioase în pictură încep să se simtă. Odată pornite semnele  viziunii revoluţiei impresionistă declaşată în anul 1880,  recesiunea se manifestă simţitor. Datarea amintită semnifică borna când interesul efortului pictural se orientează către alte obiective: compoziţie, culoare, un mod diferit de redare al vizibilului înconjurător adaptat suprafeţei bidimensionale a suprafeţei pânzei …

ARTificare
               
Meşteşugurile artizanale sunt plasate pe cursul transferului practicii treptate îndreptate către desăvârşirea produsului. Exercitarea ocupaţională este supusă unui parcurs larg şi beneficiază de suportul teoretic aflat mereu în curs de definire. Se constată procesul evoluţiei prin perfecţionare continuă. Comportamentul actului creativ probează calităţile evoluţiei propriu organismului viu. Sintetizat, dar cu alte cuvinte, demersul omenirii concentrează traseul contorsionat de la meştesug la artă. Nimic nou sub soare …  acelaşi proces este remarcat în evoluţia benzii desenate.      

Manifestările tendinţelor inter-artistice expandează. Multiplicarea varietăţii teoretice a curentelor noi apărute susţin experimentările. Tema subiectelor religioase se diminuează ca pondere, dar simpla constatare nu înseamna disparitia preocupării. Astăzi, măreţele catedrale occidentale au devenit tot mai puţin accesate de pelerini. Credinţa religioasă este treptat orientată către noua religie – ARTA. 
 Interesul arătat de o mare parte a omenirii mesajelor din Biblie s-a dovedit concretizat în cea mai multiplicată carte a umanităţii. Audienţa extremă avea să determine în a doua jumătate a secolului XX conceperea şi producerea unei mari diversitaţi de albume BD. Intenţia urmărită a fost dorinţa de resuscitare privind ilustrarea textelor biblice în pictura cu temă religioasă, tentativă pornită acum sute de ani. Pentru realizarea seriilor cu subiecte  inspirate de vechile documente au fost solicitaţi graficieni specializaţi. Cu acest prilej, unii dintre ei au cunoscut consacrarea în benzi desenate. 
   
                Lucrările analitice din ultima perioadă sesizează tematica artei abordată în maniera studiului interdependenţei dintre ramurile domeniului. Librairie Larousse susţine colectivul colaboratorilor format din 19 specialişti multidisciplinari coordonaţi de René HUYGHE (de la Academia franceză, profesor la Colegiul Franţei), asistat de Jean RUDEL (profesor universitar). Împreună elaborează ”L’Art et le monde MODERNE”, tomul 1 (1880-1920), 390 pagini; tomul 2 (din 1920 - până în zilele noastre), 432 pagini. Voluminoasa lucrare tratează parcursul fiecărui an al perioadelor indicate luând în consideraţie în paralel fapte raportate la cultură, arhitectură, decoratii, direcţii principale, pictură, artele cinetice. Totodată sunt identificate tendinţe şi curente artistice domeniul sculpturii, cinematografie, poster …  
               
               
Numărul 195 al revistei Le Débat / mai-august 2017, ed. Gallimard – consacră 208 pagini dezvoltării subiectului de interes Le sacre de la bande dessinee. Capitolul L’Artification de la bande desinnée (Artificarea benzii desenate) promovează termenul introdus de Nathalie Heinich. Autoarea face remarcate etapele traseului asemănător aplicat tuturor artelor, itinerar care destăinuie evenimente recunoscute ale parcursului de la începuturi până în zilele noastre. Drumul străbătut de banda desenată începe în 1833 sub semnul divertismentului adresat cu precădere copiilor. Pe bună dreptate, fenomenul BD a fost considerat  o manifestare a subculturii. Mulţi dintre analiştii şi critici din domeniu persistă în atribuirea etichetei asupra căreia au argumente de susţinere. Începutul deceniului şaptezeci din secolul trecut consemnează semnele reconsiderării conceptului BD. Aidoma căilor străbătute de celelalte domenii, banda desenată punctează parcursul reperelor calendaristice ale integrării în concertul mondial.    Punctăm opinia cu argumentele artificării benzii desenate aduse de cercetările autoarei Heinich şi datele cele mai importante ale traseului. Evenimentele care argumentează termenul propus sunt spicuiri extrase din materialul publicat în revista Le Débat: 

„A fost nevoie mai mult de o generaţie (a anilor 1960 până în anii 1980) pentru ca banda desenată să părăsească nivelul categoriei amuzament destinat copiilor - datorat pionierului eleveţian desenatorul Töpffer - şi să pătrundă în cea a artei, fapt acceptat  măcar în Franţa. Periodicul Hara-Kiri şi editura Losfeld, în anii 1960, apoi 1972, L’Echo des savanes - prin iniţiativa autorilor magazinului Pilote – transferă lectoratul către un public adult, dotat cu puterea de înţelegere a omului matur. Destinatarul segmentului de public căruia i se adresează artificarea reprezintă doar o parte a producţiei de benzi desenate;
caracteristicile procesului de transformare în artă se disting prin adoptarea formelor atipice - corespunzătoare stilului narativ neconvenţional, căutări ale originalităţii, abilitate grafică;      
anul 1962 trăieşte formarea clubului celecţionarilor revistei specializate şi a „Centre d’études des littératures graphiques”. Animatorii adună contribuţiile jurnalistului Francis Lacassin, cineastului Alain Resnais şi a sociologului Evelyne Sullerot. Este prilejul când se remarcă revendicarea dublei apartenenţe a benzii desenate artei literare şi imaginii;
în 1964, criticul de cinema Claude Beylie plasează pe rangul nouă al clasificării artelor după criteriile lui Hegel;
1966 dezvoltă prezenţa simultană a două direcţii opuse: a. se combate influența dăunătoare asupra tineretului;  are loc conferinţa favorabilă fenomenului, în timp ce Sullerot publică Banda desenată şi cultură;
1967, an considerat decisiv datorită colocviului organizat de Cerisy asupra paraliteraturii, apariției primei antologii “Capodopere ale benzii desenate” şi primei expoziţii la muzeul Artelor decorative;    
Nathalie Heinich recunoaşte banda desenată drept artă, producţiile din domeniu sunt considerate opere - iar autorii capătă statutul de artişt, ceea ce îndreptăţeşte cu atât mai mult susţinerea termenului din procesul de “artificare” al fenomenului;
în 1968 este susţinută prima teză consacrată BD-ului;
1971 are loc la Sorbona  prima prezentare a istoriei domeniului, de către Lacassin, care publică în acelaşi an Pour un neuvième art, la bande dessinée;  
anul 1975 este data naşterii salonului de la Angoulême, totodată lansarea colecţiei „Les maîtres de la bande dessinée” la Hachette;
apariţia unei benzi desenate avant-gardiste în 1975 şi ediţia independentă Métal Hurlant şi gruparea Bazooka;   
procesul de artificare este consolidat de organizarea în 1979 a primei vânzări publice de planse;
în 1984 se naşte asociaţia criticilor de banda desenată;
consacrarea deplină survine în 1986 odată cu expoziţia Hugo Pratt la Grand Palais, care deschide seria marilor expoziţii în locurile consacrate artelor;
2006 - în spiritul evenimentelor grandioase se înscriu manifestările consacrate lucrărilor lui Hergé la Centrul Pompidou;
în 2009, Târgul intenaţional de artă modernă şi contemporană ArtParis găzduieşte expoziţia organizată de Jean-Marc Thevenet (fost director general al festivalului de la Angoulême); 
în 2010 are loc Bienala artelor contemporane de la Havre - invitaţi autori de bandă desenată; 
în 2010   fundaţia Carter  aduce un omagiul artei lui Mœbius;  
pe 21 ianuarie 2012, prin colaborarea câtorva galerii de artă, se organizează o vânzare de iarnă pentru 71 de „pachete”; Albert Uderzo stabileşte un nou record mondial: planşa extrasă din albumul „Le Devin”, seria „Asterix” (1972), atinge 319.500 euro. Performanţa devine comparabilă comercializărilor din piaţa de artă.
în 2017 - expoziţie declarată “de interes naţional“, socotită o premieră pentru BD - organizată de instituţia culturală La Cité internationale de la bande dessinée et de l’image propune evenimentului consacrat lui Will Eisner, geniu al benzii desenate americane - un parcurs cronologic care derulează dubla carieră a autorului exemplificată prin nenumărate planşe originale, manuscrise şi fotografii, unele dintre ele ajunse în premieră pe teritoriul  european.”

Arh. Mati Botezatu





Nota autorului. Acest capitol face parte din cuprinsul cărţii “ABC … BD / benzile desenate: vocaţie educativă şi iniţiere în limbajul artelor” – volum acceptat în principiu de o editură din Piteşti. Constatările mele asupra textului şi dorinţa redacţiei au determinat reformularea comunicării spre modalităţi mai accesibile cititorilor. Cu prilejul survenit aplicării cerinţelor menţionate am sesizat necesitatea unor  intervenţii datorate completărilor cu idei noi survenite în răstimpul scurs. În afara introducerii acestora, am propus o seamă de reconsiderări şi am urmărit exprimarea în formă “explicită” a mesajului transmis.


Niciun comentariu: