luni, 14 august 2017

La Mulţi Ani, Augustin Popescu!



 Augustin Popescu s-a născut la Buzău pe 14 august 1980.
 Talentat la desen,  colaborează ca ilustrator cu editurile  Corint (fiind singurul desenator român agreat să ilustreze Zorro de către depozitarii americani ai drepturilor de autor pentru această serie de romane) şi Erc Press.

Dornic să publice benzi desenate, prospectează piaţa franceză şi, din 2006, începe colaborarea cu editura Soleil. Astfel, în ianuarie 2008, la standul editurii Soleil de la Festivalul Internaţional al Benzii Desenate de la Angouleme,  dă dedicaţii pe proaspătul său album Tombée du ciel, scenariu de Novy, apărut în colecţia Les Carnets Secrets de Vatican.


În acelaşi an  demarează colaborarea cu scenariştii Jarry şi Richemond la seria medieval-esoterică La Rose et la Croix, semnând desenele la trei albume:  
2009 -  La loge de Vienne
2011 – La couronne de Prusse
2013 – L`Arcane.

 

În anul 2012 Augustin Popescu s-a stabilit în Franţa, la Roubaix.
În 2015 el desenează albumul Nikolai, din seria Les Maîtres Inquisitors, scenariu Jean-Luc Istin. 


Anul următor, semnează desenul la albumul Noir comme le sang, al 15-lea din seria Elfes, după un scenariu de Marc Hadrien. 


Astăzi Augustin Popescu  serbează cel de-al 37-lea an de viaţă, aşa încât animatorii şi cititorii blogului nostru îi urează un răcoros  La Mulţi Ani, stropiţi din belşug cu şampanie franţuzească !





Niciun comentariu: