sâmbătă, 15 iulie 2017

Nicu Russu şi prisma lui Arapu



Mircea Arapu, desenatorul lui Placid şi Muzo în paginile revistei  franţuzeşti Super Pif, este una dintre puţinele persoane în viaţă care l-au întâlnit pe Nicu Russu, acum mai bine de 40 de ani.

Acesta din urmă, deşi cunoscut de cititorii săi mai ales ca ilustrator de cărţi şi autor de benzi desenate, era şi un pictor deosebit şi-şi deschisese o expoziţie de pictură  la Bucureşti.
Mircea Arapu s-a dus să viziteze această expoziţie şi, evident, la un moment dat au început să vorbească de benzi desenate şi mai ales de tehnicile sale de lucru.
Povesteşte Mircea Arapu pe blogul său că Nicu Russu îi spunea, oarecum dezamăgit, că pentru desenatorii realişti de la redacţia Vaillant era uşor să deseneze aşa de bine pentru că aveau  nişte instrumente speciale ce le uşurau  munca. Şi dădea exemplul unei aşa-zise prisme  de sticlă care putea proiecta  o anumită imagine, care astfel putea fi uşor reprodusă.
Povesteşte în continuare pe blogul său Mircea Arapu: „Cam în aceeaşi perioadă  citisem în Pif un episod din Pionierii Speranţei, în care Tangha şi Maud se întâlnesc cu un uriaş android care avea în interiorul craniului său o  astfel de prismă de sticlă. Aşa că, întodeauna mi-a imaginat acea prismă foarte mare şi de-abia când am ajuns în Franţa şi am vizitat atelierul lui Raymond Poivet am văzut cât de mică era – aproximativ 5/10 cm.
Asta însă nu m-a împiedicat să caut şi să-mi cumpăr şi eu acea prismă, ca să ajung un mare desenator precum Poivet…”
Cutia cu prisme a  lui Mircea Arapu

Când scria aceste rânduri, Mircea Arapu trăia cu impresia că Nicu Russu a călătorit la Paris şi s-a întâlnit cu marii desenatori de la Pif, aşa cum mai făcuseră şi alţi autori de la revista Cutezătorii.
În realitate Nicu Russu nu a fost la Paris şi nu a putut niciodată să călătorească în străinătate deşi, ca orice artist român, şi-ar fi dorit din tot sufletul acest lucru…

De ce nu a putut să călătorească în afara ţării Nicu Russu, adevărul despre viaţa sa chinuită de regimul comunist şi deznodământul ei  tragic, puteţi afla exclusiv din volumul monografic Nicu Russu, un artist desăvârşit  cu suflet magic...

Nicu Russu s-a stins din viaţă acum exact 40 de ani, dar talentul său i-a supravieţuit în frumoasele albume BD Neamul Şoimăreştilor, 50 de bătrâne, Un căpitan de 15 ani şi Tarzan şi în zecile de cărţi ilustrate…
Am certitudinea că majoritatea dintre dvs., cititorii acestui blog, aveţi în casă cel puţin una dintre acestea…






Ilustraţii din volumul Vântură-lume, de Călin Gruia 
Volumul monografic Nicu Russu, un artist desăvârşit  cu suflet magic... poate fi procurat de la editura Paideia sau, dacă îl doriţi cu autograf, puteţi să ne scrieţi pe adresa blogului.

Niciun comentariu: