duminică, 26 februarie 2017

Bucureştii – Belle Epoque




Cea mai frumoasă perioadă  din istoria României a fost, după mulţi istorici, cea cuprinsă între anii 1877 – când Principatul României şi-a căpătat independenţa, după peste patru  secole de dominaţie otomană, şi 1916 –  când România intra în Marele Război Mondial.
 În cele 4 decenii  câte a cunoscut la Belle Epoque  - ce frumoasă denumire, în limba franceză, marcând încă o dată, dacă mai era nevoie, francofonia şi francofilia intelectualităţii româneşti, România a cunoscut o dezvoltare fără precedent,  ieşind din înapoierea feudală şi intrând într-o perioadă de  modernitate  capitalistă, sub conducerea unui rege luminat – Carol I.

Bucureştiul a reprezentat vârful de lance al acestei dezvoltări, din toate punctele de vedere:  urbanistic, arhitectural, industrial, cultural etc.

Acest fapt şi-au propus să-l  ilustreze,  cu un magnific album de fotografii, trei pasionaţi cercetători şi colecţionari: Emanuel Bădescu, Dan Roşca şi Radu Oltean (coordonator), ajutaţi de numeroşi alţi prieteni şi colaboratori.

Cartea se deschide cu o prefaţă semnată de Emanuel  Bădescu şi Radu Oltean, care  rezumă  istoria transformării Bucureştiului dintr-un modest târg – chiar dacă reşedinţă a domnitorilor Ţării Româneşti,  într-o capitală de talie europeană, pe drept cuvânt supranumită, fără maliţiozitate, micul Paris.
Urmează apoi numeroase fotografii, prelucrate digitalizat, reproduse la o scară suficient de mare (chiar şi pe două pagini de carte)  pentru a vedea orice detaliu - detalii asupra cărora autorii atrag atenţia cititorilor şi le explică.



Fiecare fotografie este comentată  cu minuţiozitate şi profesionalism iar  multe pagini sunt completate cu reclame de epocă decupate din presa vremii, care conturează şi mai bine perioada descrisă – La Belle Epoque.


Acest frumos album constituie o adevărată călătorie în timp a iubitorilor de frumos dar şi a celor care doresc să cunoască istoria oraşului Bucureşti,  şi nu ar trebui să lipsească din biblioteca niciunuia dintre ei.

El poate constitui şi un frumos cadou pe care să-l oferiţi prietenilor şi rudelor pe care le îndrăgiţi deoarece cărţile şi bijuteriile (de multe ori cărţile sunt adevărate bijuterii grafice) sunt obiectele care dăinuie cel mai mult în timp. 


Cartea Bucureştii – Belle Epoque se găseşte de vânzare la principalele librării, fizice sau on-line dar, dacă o comandaţi direct pe site-ul editurii Art Historia, sunt convins că o veţi primi şi cu autograf de la pasionatul Radu Oltean. 


Niciun comentariu: