luni, 24 octombrie 2016

Sildavia este România!



Numărul de vineri 23 septembrie 2016 al revistei Le Figaro Magazine consacră (din nou) un dosar special  celui mai celebru personaj de benzi desenate din Europa, Tintin. 


Redacţia prefigurează astfel deschiderea unei gigantice expoziţii dedicată  nemuritorului autor BD Hergé, la Grand Palais din Paris (pe care am avut plăcerea s-o vizitez, în compania prestigioasă a domnilor Puiu Manu şi Adrian Cioroianu).
În cadrul dosarului Tintin au fost publicate mai multe articole, dintre care,  probabil cel mai important, este cel care anunţă reeditarea – în culori şi într-un tiraj de masă - al primului album desenat de Hergé, Tintin aux Pays des Soviets.
Fiind albumul său de debut (1930) Hergé nu era foarte mândru de el, datorită desenului naiv, dar scenariul mi se pare foarte bun şi de actualitate, mai ales pentru noi, cei născuţi în Europa (comunistă) de Est.  Aviz deci tintinofililor români, albumul va apare în ianuarie 2017.


Unul dintre articolele publicate în acelaşi dosar Tintin din revista Le Figaro Magazine, abordează  subiectul ţării imaginare Syldavie, şi este citată din nou teoria mea că Sildavia ar fi inspirată de România!
Articolul este semnat de Albert Algoud, umorist apreciat de marele public dar şi un foarte serios exeget al lui Hergé, autor al 8 volume bine documentate despre opera herge-ană.
Mă bucur să constat astfel, că, la 25 de ani de când am semnat primul articol despre subiect în revista Les Amis de Hergé, din ce în ce mai mulţi importanţi hergeologi recunosc şi cauţionează  teoria mea.

 Mai multe despre teoria mea Syldavie = Roumanie puteţi citi on-line în ziarul elveţian Le temps:


Vive Tintin!

Niciun comentariu: