duminică, 21 august 2016

Sandu Florea desenează “Justice League”





Cutremure, inundaţii nemaivăzute, extratereştri invadatori, tulbură din nou lumea. În spatele acestor fenomene se află o entitate groaznică, pe care doar Justice League o poate combate.
Aşa încât Superman, Batman, Wonder Woman, Aquaman, Cyborg şi Green Lanterns se reunesc din nou,  spre bucuria cititorilor de comics, în cadrul unui foarte ambiţios proiect al editurii DC Comics, scris de Bryan Hitch şi desenat de indestructibilul tandem Tony S. Daniel & Sandu Florea.
Primul număr, pe care scrie “septembrie”, dar a fost lansat la sfârşitul lunii iulie, a avut 15 coperţi diferite, dintre care una metalizată

Ne putem uşor imagina tirajul în care a a fost lansat acest nou episod din „Justice League”:   The Extinction Machines.






De câte ori citesc numele lui Sandu Florea pe coperta unui comic american, mă simt mândru că sunt român.



Niciun comentariu: