La mulţi ani, Dragoş!

Dragoş este unul dintre oamenii cei mai importanţi din viaţa mea.

În domeniul BD, fără să fie bedefil sau autor, m-a ajutat enorm – la propriu, fizic – la organizarea primelor 7 ediţii ale Salonului BD şi  la editarea unor publicaţii. A mers cu mine în Franţa şi Portugalia (pe banii săi) atunci când am fost invitat la saloane BD din acele ţări.

M-a sfătuit (bine) şi m-a pus în contact cu alte persoane care,  de asemenea,  au contribuit la buna organizare a unor saloane şi expoziţii de benzi desenate.

Dragoş nu este bedefil,  dar are o mică colecţie de albume BD franceze, iar personajul său preferat este Gaston Lagaffe.

La aniversarea zilei sale de naştere (astăzi împlineşte 46 de ani)  îi ofer cadou – lui,  dar şi dumneavoastră, dragi cititori - aceste câteva rânduri despre Gaston…

Aşa cum ştiţi, personajele din benzi desenate sunt, de obicei,  pozitive sau negative. Personajele pozitive care fac fapte bune se numesc eroi (super-eroi, atunci când dispun de forţe supra-omeneşti).

Ei bine, Gaston Lagaffe este, probabil, primul anti-erou  din istoria BD-ului european.

Sătul, poate plictisit,  de a desena – pe bandă – aventurile lui Spirou şi Fantasio, arhetipuri prin excelenţă ale personajelor pozitive, genialul autor BD belgian André Franquin (am avut şansa unică în viaţă să-i strâng mâna la festivalul BD de la Charleroi în 1995) a avut ideea de a-l inventa pe Gaston Lagaffe .

Gaston este funcţionar la revista Spirou,  detaşat la arhiva redacţiei. Pare leneş, indolent,  gafeur prin definiţie, în realitate este un visător, o persoană care doreşte doar să facă bine celor din jur dar,  din lipsă de experienţă sau naivitate, face numai gafe.

Aşa arăta arhiva revistei Spirou, înainte să o aranjeze Gaston

 

Aşa arată după...

Cei mai buni prieteni ai săi sunt animalele şi păsările (mai ales pisicile şi pescăruşii), dar şi oamenii -  Jules-de-chez-Smith-en-face, Bertrand Labévue,  Gustave, Manu, iar cel mai mare duşman al său este  poliţistul Longtarin,  care nu pierde nici o ocazie de a-i strecura un PV de contravenţie sub ştergătorul de parbriz al  anticului său Fiat 509, datând din perioada interbelică. Din acest motiv nici Gaston nu-l are la inimă pe agentul de la circulaţie,  şi-i joacă numeroase farse,  dintre care una dintre cele mai amuzante a fost să-şi demonteze ştergătorul de parbriz doar pentru a-l vedea pe Longtarin roşu de furie că nu mai are unde să-i fixeze PV-ul  obişnuit.

În fine, Gaston nutreşte o perfectă dragoste platonică pentru colega sa de birou, Mademoiselle Jeanne, o secretară durdulie şi roşcată, aproape la fel de timidă ca şi el. 

În afară de talentele sale de inventator, Gaston îndrăgeşte şi muzica,  şi chiar inventează un instrument muzical nou, gafofonul, un fel de harpă cu corn ale cărei  (infra) sunete sunt … devastatoare: dărâmă clădiri, distruge automobile şi orice fel de lucru aflat în apropierea sa, sperie animalele şi păsările şi le pune pe fugă.

În fine, ca şi Franquin, Gaston este un ecologist convins şi de multe ori îşi pune „talentele” în slujba protecţiei  naturii, a animalelor şi păsărilor.

Aţi înţeles, sper, că Gaston Lagaffe, anti-erou prin definiţie, este unul dintre cele mai comice personaje BD create vreodată, parte a Panteonului celor mai îndrăgiţi eroi ai fanilor BD din Europa şi din lumea întreagă.

Aventurile sale au apărut,  începând din 1957,  în paginile revistei Spirou, iar din 1960 şi în albume (până în 1992).  La început ele erau publicate pe câte o jumătate de pagină (două linii de câte trei-patru casete) şi foarte repede pe o pagină întreagă de revistă.  Andre Franquin îşi numerota gag-urile şi spera să ajungă la numărul 1000, din păcate bolile şi bătrâneţea l-au împiedicat s-o facă.

În plus de gag-ul fiecărei planşe, Franquin îşi desena, la propriu,  semnătura,  constituind astfel o serie de gag-uri în interiorul gag-urilor (mai târziu se va edita un album doar cu semnăturile sale desenate). 

Prima oară l-am văzut pe Gaston la cinema, în anii 80. Nu se numea Gaston, dar purta un pulover pe care era inscripţionată litera G. Filmul avea titlul  Fait gaffe a La gaffe, şi fusese realizat în 1981 de Paul Boujenah, cu Roger Mirmont în rolul titular.

Apoi, prin 1983-1984, am citit mai multe albume cu peripeţiile sale la lectoratul francez al Universităţii din Craiova. Iar după 1990, când am putut călători liberi în afara ţării, la fiecare călătorie în Franţa şi Belgia mi-am cumpărat câte un album Gaston,  aşa încât astăzi deţin integrala gag-urilor sale, formată din 19 albume.

Gaston a vorbit, din păcate, doar o singură dată româneşte, în 1968, într-o scurtă BD preluată din revista italiană Il Giornalino.

Dacă nu-l  cunoaşteţi pe acest extraordinar  personaj care este Gaston Lagaffe, nu este niciodată prea târziu să o faceţi,  şi vă garantez că merită efortul de a învăţa limba franceză doar şi pentru acest lucru!

M`enfin! - cum ar spune Gaston!

Integrala Gaston Lagaffe are aproape 1000 de pagini şi costă doar 69 de euro!