miercuri, 11 noiembrie 2015

TOP 15 BD cele mai bine vândute în Franţa




Prietenul nostru de la Paris ne-a trimis acest top al celor mai bine vândute albume franţuzeşti în perioada 3 august-15 octombrie, top apărut în revista L Express  şi întocmit pe baza declaraţiilor a 400 de librării specializate din Franţa.

Îl vom parcurge împreună şi voi  adăuga comentariile mele, la albumele pe care le-am citit.

1. Le Papyrus de Cesar (Asterix – volumul 36)

    Aşa cum e firesc,  pe locul întâi este banda desenată cea mai reprezentativă pentru Franţa. Acest album este al doilea semnat de  Didier Conrad (desene) şi Jean-Yves Ferri ( scenariu) care au preluat seria de la genialii Uderzo şi Goscinny.
   Ştiaţi că o parte din tirajul de 2,000,000 exemplare a fost tipărit în România?
   Din păcate nu cred că o să citim acest album prea curând în limba română  pentru că editura Egmont,  care deţinea drepturile pentru Europa de Est, a ieşit de pe piaţa românească acum trei ani şi nu sunt semne că se va întoarce prea curând.

2. Bienvenue en adolescence (Titeuf – volumul XIV)

    Tânărul (are doar 48 de ani!) elveţian Philippe Chappuis, cunoscut de cititori drept Zep, este următorul milionar  din benzi desenate după Uderzo, iar  Titeuf şi prietenii lui sunt preferaţii copiilor din ziua de azi, aşa cum Asterix şi Obelix au fost preferaţii  copiilor din anii 60-70.  Şi, pentru că fanii lui Titeuf au crescut şi au devenit adolescenţi, Zep le propune un nou album cu  Titeuf, căruia i-au dat primele tuleie şi i-au apărut şi alte semne ale adolescenţei...

3.La fin de l`histoire? ( Les legendaires - volumul XVII)


4. Un bonheur presque parfait (Les Nombrils - volumul VII)


   Les Nombrils spune povestea a trei adolescente, Jenny, Vicky şi Karine. Ultima  - din  cauza modestiei şi a gentileţii sale,  este un pic ţinta miştourilor primelor două. Imaginată la începutul anilor 2000 de canadienii Delaf şi Dubuc, banda desenată apare în serial, în episoade de câte o planşă, în revista Spirou. Am cumpărat această serie pentru fiica mea, dar mărturisesc că am citit-o şi eu, şi chiar m-a amuzat.

5. Sous le soleil du minuit (Corto Maltese volumul XIII)
  

Spre deosebire de Asterix, al cărui nou desenator imită la perfecţie linia grafică a lui Uderzo, Ruben Pellejero nu a avut această constrângere în caietul de sarcini. Astfel, chiar dacă personajele sale seamănă cu cele imaginate de Hugo Pratt, ele nu sunt copie conforme,  iar despre decoruri şi cromatică nu mai vorbim.
Am citit cu mare interes albumul, oferit de amicul Bogdan C.,  şi nu am fost dezamăgit. Albumul recrează atmosfera aventurilor lui Corto,  integrându-se cu brio în universul pratt-ian.

În româneşte au apărut doar scurte fragmente din aventurile de început ale lui Corto, la începutul anilor 90, în revistele Universul Copiilor şi în Jurnalul SF dar fascinaţia personajului  este atât de mare  asupra unei întregi generaţii de cititori ai revistei Pif Gadget, încât în ultimii 2 ani au apărut studii de exegeză asupra sa  în nu mai puţin de trei volume:
- Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată, de Ioan Stanomir
- Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător, de Mircea Mihăieş
- Hugo Pratt - viaţa ca o bandă desenată, de Mati Botezatu. Aceasta din urmă va fi lansată la Salonul        Benzii Desenate de la Craiova, de săptămâna viitoare. Voi reveni asupra ei.

6. Tu n`aura pas d`autre dieu que moi (Le Chat du rabbin - volumul VI)


7. Une Jeunesse au Moyen Orient (L`arabe du futur - volumul II)

8.Murmures (Walking Dead volumul XXIII)


Graţie editurii EAT Comics, de anul trecut apar şi în româneşte benzile desenate cu Walking Dead, deci să sperăm că vom citi la un moment dat şi acest volum.

9. Une Jeunesse au Moyen Orient (L`arabe du futur - volumul I)


10    Antares volumul VI


Brazilianul Leo, pe care am avut plăcerea să-l cunosc la un salon BD, şi pot să vă spun că este la fel de simpatic şi modest ca şi personajele sale,  închide cu acest volum 6 seria Antares, care povesteşte aventurile unei încântătoare aventuriere galactice, Kim, în încercarea de colonizare a planetei Antares. Pentru mine Leo este un fel de Ray Bradbury al BDSF-ului mondial. Recomand cu entuziasm să descoperiţi acest mare autor şi seriile BD imaginate de el.

11. Banana (Les Minions)

Este singur album din acest TOP 15 tradus în româneşte. Hilarant! Autorii au reuşit o adevărată performanţă să spună 45 de scurte povestiri cu poantă, aproape fără text.

12. Merci pour ce Mammouth! (Silex and the City volumul VI)


13. L`Heritage de Waha (Trolls de Troy volumul XX)


Bedefilii români francofoni citesc aventurile drăguţei Waha în paginile revistei Lanfeust, singura revistă BD franţuzească care se difuzează pe piaţa românească (Inmedio). Revista Lanfeust şi editura Soleil în general,  reprezintă un extraordinar exemplu de reuşită editorială, patronul editurii fiind un self made man care, practic,  a plecat de la zero, şi a ajuns multimilionar în 25 de ani,  îmbinând pasiunea sa pentru BD cu profesionalismul unui om de afaceri.
În prezent Mourad Boudjellal  a vândut grosul acţiunilor sale de la Soleil editorului Delcourt şi se ocupă de echipa de fotbal Olympique Marseille al cărei patron este.

14. Avant l`enfant minuit (Seuls volumul IX)




Inspirată în egală măsură de filmul I am legend cu Will Smith dar şi de romanul Regele Muştelor de William Golding această extraordinară serie de benzi desenate spune povestea dură a unor copii care trebuie să supravieţuiască  într-un oraş unde nu mai există niciun adult. Eu o citesc în paginile revistei Spirou, unde a apărut la începutul anilor 2000 şi reuşeşte, printr-o excelentă îmbinare a fantasticului şi a suspansului,  să ţină cititorii cu sufletul la gură de atâţia ani.

15. Survitaminees! (Les Sisters volumul X)


Tânăra editura Bamboo s-a specializat în seriile de albume tematice şi a avut mult succes cu acestea. Les Sisters se adresează tot adolescentelor, precum Les Nombrils, dar abordând alte subiecte din viaţa acestora.

Dacă vrem să tragem o concluzie din acest top, remarcăm că el conţine în special titlurile unor serii umoristice (cu excepţiile notabile ale albumelor Corto Maltese şi Antares)şi că, pentru a se bucura de succes,  trebuie ca o serie BD să conţină cât mai multe albume, pentru a sedimenta în mintea cititorilor plăcerea lecturii lor.

În fine, mă bucur să constat că unul dintre albumele din top a fost tradus şi în româneşte iar albumele din alte serii citate mai sus au cunoscut şi ele ediţii româneşti în trecut, ceea ce arată că francofonia rămâne încă vie în sufletul cititorilor de la noi.

Dodo Niţă
(cu mulţumiri domnului Adrian Cioroianu)

Niciun comentariu: