miercuri, 16 septembrie 2015

ROMCON SUCEAVA 18-20 Septembrie 2015

Între 18 şi 20 septembrie se va desfăşura la Suceava, în organizarea clubului local Cygnus (coordonatori: Mircea Nanu Muntean, George Sauciuc şi Florentin Haidamac) şi cu sprijinul Universităţii Ştefan cel Mare şi al societăţii ARCA SF, cea de-a 36-a convenţie naţională de Ficțiune Speculativă și Viitorologie (RomCon 2015). Tema anunţată a convenţiei este „Teroarea și terorismul în ficțiunea speculativă“, iar invitaţii de onoare ai acestei ediţii sînt scriitorul Mircea Opriţă şi publicistul Alexandru Mironov. Pe tot parcursul manifestării, in Hol Observator vor fi amenajate standuri ale editurilor de gen. Iată programul, aşa cum a fost publicat de organizatori:


Ziua I: vineri, 18 septembrie 2015
  • 16,00 / Sala mare Observator: Deschiderea festivă a Convenției, ediția a 36-a: mesaje de întîmpinare (oficialități, președintele ARCA SF, președinte „Cygnus“, reprezentant USV )
  • 16,30 / Sala mare Observator: Mircea OPRIȚĂ, Repere culturale în anticipație (conferinţă)
  • 17,30 / Hol Observator, parter, Vernisajul expozițiilor Antonio STANCA şi Mihaela Muraru-Mândrea. Prezintă Camelia RUSU-SADOVEI, Mircea NANU-MUNTEAN
  • 18,00 / Sala de lectură a bibliotecii universitare, corp F Lansarea cărților: Antologia Helion vol.I (Colecţia Insolit,Ed. Eurostampa, Timişoara,2015) • Lansare de carte Liviu Surugiu (Ed. Tritonic, Buc.) • Pragul de Doina ROMAN (Ed. Tracus Arte,Buc. 2015) • Sălaşul avatarilor (exopoezie) de Mihaela Muraru-Mândrea (Ed. Tornada, Buc.,2014) • Ciprian Iulian Șoptică, Gândirea dogmatică în gnoseologia lui Lucian Blaga; Editura Gens Latina, Alba Iulia, 2014 • Ciprian Iulian Șoptică, Trăind în iluzia superiorității, Editura ZonaPublishers, Iași, 2014
  • 20,00 / Sala mare Observator: Creazzy Futures – Alexandru MIRONOV (conferinţă)
  • 20,40 / Planetariu: Recital de muzică medievală Alexandru MARINESCU
  • 21,15 / Planetariu: Există muzică SF? Beatrice BADEA (dezbatere)
  • Serata S.F. organizată de Clubul Quasar (inclusiv cenaclul de noapte) Beatrice Badea, Alex Marinescu, Mircea Boboc, Muzică DJ  Kniolla
Ziua a II-a : sâmbătă, 19 septembrie 2015
  • 10,00 / Sala mare Observator: Provocările scriitorului contemporan de ficţiune speculativă – colocviu cu participarea lui George LAZĂR, Ana Maria BORLAN, Liviu SURUGIU, Florin HAIDAMAC, Cristian VICOL, Ciprian MITOCEANU. Moderatori Alexandru LAMBA şi George CEAUŞU
  • 10,45 / Sala mare Observator: Noi editurile. O privire asupra politicilor editoriale la NEMIRA, TRACUS ARTE, CYGNUS, MILLENNIUM BOOKS, HERG BENET, EUROSTAMPA, PALADIN, VREMEA, TRITONIC, CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, LIMES, EAGLE, CORINT. Vorbesc: Ana Maria NICOLAU, Cătălin BADEA-GHERACOSTEA, Mircea NANU-MUNTEAN, Horia Nicola URSU, Michael HAULICĂ, Bogdan HRIB, etc.
  • ora 11,30 / Sala mare Observator: Terorismul românesc – Un fractal din Spaţiul HilbertNicu GAVRILUŢĂ (conferinţă)
  • ora 12,15 / Sala mare Observator: Terorism, globalizare şi previziune ştiinţifică – Lucian MERIȘCA, Felicia CEAUȘU, George CEAUȘU, Ionuț HOREANU (sesiune de comunicări științifice)
  • ora 13,00 / Sala de lectură a bibliotecii universitare, corp E: Lansarea cărților: Orașul de Alexandru MARINESCU (Editura Universul Prieteniei, Iasi,2014) • Moștenitorii – antologie de Florin HAIDAMAC (colecţia CIL, Editura Cygnus, Suceava, 2015) • Sfârşitul Inocenţei de Cristian VICOL (colecţia Insolit, Ed. Eurostampa,Timişoara,2015) • Sociologia terorismului de Cristina ABOBOAIE (Editura Lumea, Iasi) • Inside Zone, Antologie de Poezie Florin Dan Prodan (Editura Zidul de Hârtie, Suceava, 2014). Prezintă: Cornel SECU, Florin HAIDAMAC, George SAUCIUC, Florin Dan PRODAN
  • 15,30 / Sala mare Observator: Implicații etice ale amențărilor tehnologice globale, Viorel GULICIUC. Participă Lucian MERIȘCA, George CEUȘU, Ionuț HOREANU, Mircea BOBOC (sesiune de teorie şi istorie literară)
  • 16,30 / Sala mare Observator: Pulsaţii geografice ale unui contur istoric: despre felul de a fi al grupurilor S.F. româneşti, Cornel SECU (conferinţă)
  • ora 17,15 / Sala mare Observator: Fantastica românească după al doilea război mondial (II), Cătălin BADEA-GHERACOSTEA
  • 17,50 / Sala de lectură a bibliotecii universitare, corp F Lansarea cărților: Mit,magie si manipulare politica de Nicu GAVRILUŢĂ (Editura Institutul European, Iași) • Zile senine, zile straine de Lucian-Vasile SZABO (colecţia Insolit, Editura Eurostampa, Timişoara, 2015) • Michael Haulică (editor) – Eroi fără voie. O antologie a grupului literar Secţia 14 – (Millennium Books, Satu Mare, 2015). Prezintă: Mircea OPRIŢĂ, Horia Nicola URSU, Michael HAULICĂ
  • 18,20 / Sala mare Observator: Călătorie în regim express (atât cât e posibil) în ograda emisiunilor de radio şi TV dedicate SF-ului. Alexandru MIRONOV, Darius HUPOV, Mircea NANU-MUNTEAN, Cristina GHIDOVEANU
  • ora 20,30 / Sala mare Observator: Proiecţie de artă vizuală John DOBRO
  • ora 21,00/  Sala mică Observator: Identitatea literaturii science fiction, Mircea NAIDIN
  • ora 21,30 / Planetariu: Serata S.F. organizata de ARCASF, Adriana MUSCĂ, Daria HUPOV, Patricia VANU, Mircea BOBOC, Alexandru MANIU, Ovidiu PETCU, Daniel BOTGROS, Cristian VICOL
Ziua a III-a : duminică, 20 septembrie 2015
  • ora 09,30/ Sala mare Observator: Retrospectiva publicisticii sf&f româneşti Lucian Dragoş BOGDAN, Alexandru LAMBA, Daniel TIMARIU (masă rotundă)
  • ora 10,00/ Sala mare Observator: Revistele S.F. româneşti actuale – strategii de funcţionare – Participă Marian TRUŢĂ, Alexandru MANIU, Geroge SAUCIUC, Daniel BOTGROS, Cornel SECU, Alexandru LAMBA (masă rotundă)
  • ora 10,45/ Sala mare Observator: Elemente SF în posthumanism, Lucian-Vasile SZABO (conferință)
  • ora 11,35/ Sala mare Observator: Literatura SF în imaginarul cultural actual, George CEAUȘU (conferință)
  • ora 12,10/ Sala mare Observator: Filmul SF&F între blockbuster și low cost, Darius HUPOV (conferință)
  • ora 14,30/ Sala mare Observator: Decernarea Premiilor RomCon 2015
  • ora 15,45/ Sala mare Observator: Lansarea concursului ROMANIA PESTE 100 DE ANI, Cornel SECU
  • ora 16,00/ Sala mare Observator: Ceremonia de închidere RomCon 2015

Niciun comentariu: