Bună ziua!
Sunt Marius Leştaru, autorul ideii transpunerii aventurilor vestitului haiduc într-un
scenariu de bandă desenată pentru albumul cu titlul “Ioniţă Tunsu – un haiduc de Bucureşti”.
Doresc să-mi exprim câteva gânduri
legate de lucrarea respectivă, de descoperirea,
uimirea, mândria şi tristeţea legată de soarta lui Ioniţă Tunsu care a trăit o
parte din zbuciumata lui viaţă chiar pe locurile pe unde noi călcăm astăzi.
Acest album este
născut din dragostea pentru eroii
noştri uitaţi. Faptele acestora au ajuns în zilele noastre fie îngropate în
uitare, fie neverosimile, fie banale.
Cum mi-a venit ideea albumului Ioniţă Tunsu?
Simplu: citind şi fiind impresionat. Apoi povestind mai departe.
Cititul bine orientat duce la dezvoltarea educaţiei şi poate fi folosit ca
lumina unei lanterne prin bezna ignoranţei. A fi impresionat poate veni de la
plecarea urechii la poveştile cu eroi de demult, pe care zidurile vechi şi
locurile bătătorite de veacuri le mai şoptesc, încă, celor ce au răbdare să
asculte. Întotdeauna am fost uimit şi fascinat de descoperirile din spatele
unor lucruri care aparent nu-ţi spun mare lucru. Dacă însă sapi mai adânc, poţi
descoperi adevărate comori. Mai ales legate de istoria noastră. Şi mai ales
dacă se întâmplă ca acele evenimente să se fi petrecut în aceleaşi locuri unde trăim
noi astăzi.
Povestea haiducului uitat şi trădat pe podul de la Grozăveşti, adică chiar
lângă casa dlui Manu a fost suficientă ca să declanşeze setea de aventură şi
inspiraţie a maestrului.
În lumea de acum, atât de copleşitoare din punct de vedere al informaţei, este foarte
dificil să mai atragi atenţia cu ceva care ar putea să fie „interesant”. Trăim
într-o lume în care maşinăriile ne copleşesc, unde confortul vizuinei care ne
înconjoară ne deformează corpurile şi stress-ul urban ne suprasolicită nervii.
Prin acest album, am încercat să aduc o idee nouă, în care faptele reale
săvârşite de haiducul Ioniţă Tunsu chiar prin locurile pe unde calcă Bucureştenii
pot fi împletite cu o poveste istorică care să trezească interesul.
Am dorit să nu reiau personaje şi evenimente cunoscute, cărţi deja citite
şi filme deja văzute.
Lucrând la scenariu timp de un an de zile, am încercat să mă apropii cât
mai mult de diferite surse istorice, preferându-le firesc pe cele mai
spectaculoase, dar simţind în acelaşi timp o mare răspundere faţă de Ioniţă şi
camarazii săi.
O răspundere la fel de mare a fost trăită deasemenea
şi lângă migăloasa muncă depusă cu atâta dragoste de dl Manu pentru amintirea
lui Ioniţă. Dar nimic nu s-a comparat cu clipele fericite petrecute alături de
dânsul „disecând” scenariul sau cu bucuria şi privilegiul de a-mi imagina ceva ce poate
prinde viaţă prin peniţa fermecată a dlui Manu.
Din punctul de vedere al autorilor, scopul
principal urmărit în creaţia acestui album a fost acela de aducere aminte. Este un
protest împotriva uitării, un omagiu adus lui Ionită Tunsu.
Deasemenea, a fost dorinţa de a prezenta o istorie mândră, nu terfelită de
unii contemporani care de dragul senzaţionalului îl consideră pe Eminescu un poet
mediocru, pe Bălcescu un nimeni, pe Mihai Viteazul doar un aventurier fără o
ţintă politică, pe Avram Iancu un mediocru nebun, sau pe haiduci doar nişte
tâlhari ordinari. Dacă alte ţări pot, noi de ce nu avem voie să ne mândrim cu
trecutul nostru?
În încheiere, doresc să mulţumesc celor care au ajutat la conceperea
acestui album, minunatelor noastre gazde din seara lansării de la librăria Anthony
Frost, întotdeauna calde, primitoare şi înţelegătoare, editurii HAC care a avut
răbdarea şi curajul necesar să publice acest album şi a depus tot efortul ca
aventurile lui Ioniţă sa ajungă în cât mai bune condiţii în braţele dumneavoastră.
Dar în
special doresc să mulţumesc celor cărora le este cu adevărat dedicată această
lucrare. Publicului larg.
Cred că Ioniţă ar fi fost încântat să ştie că după aproape 200 de ani, dumneavoastră,
cititorii acestui album, vă mai aduceţi aminte de el şi de faptele sale
deoarece, aşa cum am menţionat şi pe ultima copertă a albumului, “pedeapsa cea mai grea pe care haiducii o
pot primi pentru faptele şi îndrăzneala lor este uitarea”.
Vă mulţumesc, lectură plăcută!
Marius Leştaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu