duminică, 6 octombrie 2013

See what we do! / Vezi ce facem!





 
Luni 7 octombrie  2013, la orele 18,00 , la galeria UNAgaleria ( Galeria Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, Str. Budisteanu nr. 10, sector 1 Bucuresti) se deschide expoziţia ”See what we do! / Vezi ce facem!” a  Asociaţiei  ilustratorilor şi designerilor de grafică suedezi.

Vernisaj
 Inaugurarea expoziţiei va fi făcută de către Excelenţa Sa Ambasadorul Suediei la Bucureşti, dl.  Anders Bengtcén. Ca invitaţi din Suedia vor fi prezenţi,  de asemenea,  ilustratoarea suedeză Karin Cyrén şi profesorul de  ilustraţie Andreas Berg.

Album
Cu ocazia acestui eveniment este editat albumul ilustrat (în limba engleză) See what we do! The Association of Swedish Illustrators and Graphic Designers, 96 de pagini, bogat ilustrat şi cu eseuri despre ilustraţia suedeză contemporană şi experienţa activităţii asociaţiei.

Premieră
Publicul românesc are ocazia să viziteze prima expozitie de ilustraţie şi design grafic suedez în România, evenimentul făcând parte din proiectul de colaborare suedezo-român Harap Alb ce are ca scop înfiinţarea în România a unui spaţiu dedicat cărţii româneşti ilustrate pentru copii (grupa de vârstă 1–12 ani) şi lecturii,  după modelul suedez Junibacken.

Spirit suedez
În cadrul expoziţiei sunteţi invitaţi să intraţi într-un spaţiu de cultură  vizuală şi literară  suedeză, 100 % swedishness, în compania lucrărilor a 29 de ilustratori şi designeri de grafică suedezi, printre care autoarea cărţii ilustrate Eroii din grădina de legume şi produselor pentru copii IKEA FAMILY, Charlotte Ramel.

 Asociaţia
Asociaţia ilustratorilor şi designerilor de grafică suedezi, Svenska Tecknar, este o asociaţie profesională care reuneşte  ilustratori, graficieni, animatori și desenatori de bandă desenată din Suedia. Ea a fost fondată în 1955, în prezent are peste 1200 de membri şi scopul său este acela de a consolida și dezvolta rolul profesional al acestora. Asociația publică revista Tecknare (Desenatorul) care apare în șase numere anual şi organizează concursul Kolla! (Priveste!) .

 Curatoarea expoziţiei See what wo do ! este designerul de grafică suedeză,  Arina Stoenescu, profesoară la Universitatea din Stockholm.


Niciun comentariu: