vineri, 12 iulie 2013

250!




Ieri am postat pe blog cel de-al 250-lea articol!
 In decurs de un an şi jumătate acestea au fost citite de peste 62,000 de ori, adică aproximativ 250 de cititori per articol. 


Articolele au fost mai scurte – informaţii, sau mai lungi – studii şi eseuri, fiind semnate - în afară de mine (în proporţie de 60-70%) - şi de către alţi 8-10 autori, profesionişti (arhitecţi, profesori) sau amatori (dar la fel de pasionaţi şi talentaţi).
 În mare, sper că am reuşit să păstrez obiectivul iniţial al acestui blog, şi anume acela de a informa despre actualitatea benzii desenate româneşti dar şi de a scoate din uitare bogata sa istorie.
Cred că realizarea cea mai frumoasă a blogului a constituit-o formarea unei reţele de bedefili care, de la Bucureşti, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi, Alba-Iulia, ba chiar şi din Franţa, au trimis informaţii şi articole despre pasiunea noastră comună. Lucru demonstrat chiar de faptul că mai multe articole postate săptămâna trecută sunt semnate de diverşi corespondenţi.
 În ciuda celor afirmate pe alte bloguri (“nu există BD românească, nu există editori de BD, nu există cititori de BD”) eu ştiam că toate acestea există, de 25 de ani cumpăr şi citesc 99% din tot ce apare ca bandă desenată în limba română (restul de 1% este un procent de rezervă, probabil mi-au scăpat şi mie oarece benzi desenate). La Saloanele de benzi desenate am întâlnit sute de pasionaţi  de BD (mulţi dintre ei adevăraţi bedefili)  iar despre editorii de BD aţi aflat chiar de pe acest blog.
De aceea rezultatul cel mai important al blogului mi se pare înfiriparea acestei reţele de corespondenţi bedefili. E-adevărat, 8-10 nu par prea mulţi dar ei reprezintă doar vîrful aisbergului, sunt cei care şi-au înfrânt timiditatea şi ne-au scris. În afară de ei mai sunt şi alţii, care doar comentează unele articole şi, aşa cum am spus, există probabil un nucleu de 200-300 de cititori zilnici  ai blogului. Până acum  articolul cu cei mai mulţi cititori – aproape 500 – a fost unul despre revista Harap Alb continuă
Invit în continuare cititorii de benzi desenate (de calitate, e de la sine înţeles) să-şi exprime pasiunea în mod liber pe acest blog. Eu am postat tot ce-am primit, inclusiv toate comentariile (cu excepţia a două sau trei, prea injurioase la adresa mea sau a altora, şi care oricum nu ar fi servit cu nimic obiectivului acestui blog - cel mult să arate ce fel de “oameni” se învârt în anturajul Jumătăţii Pline şi a Pisicului Pătat).
Bineînţeles, opiniile exprimate pe acest blog nu întrunesc unanimitatea cititorilor. Ba chiar am şi pierdut un cititor care, sincer,  m-a anunţat că din cauza promovării “băsismuluiîn acest spaţiu virtual, renunţă la frecventarea lui.

Cu această ocazie deschid o paranteză. Este absolut firesc ca fiecare dintre noi să aibă propriile preferinţe politice şi să le exprime la vot. La întâlnirile noastre de la saloane şi expoziţii, discuţiile bedefililor inevitabil deviau şi spre politică. Pot spune că o bună parte dintre bedefili au (sau aveau) convingeri liberale, dar mulţi alţii erau (şi poate că mai sunt) susţinători fervenţi ai lui Ion Iliescu şi ai FSN-ului. Ba un amic bedefil era membru al partidului România Mare... Lucrul acesta nu ne-a împiedicat însă  niciodată să stăm la aceeaşi masă, să bem câte o bere şi să vorbim despre benzi desenate.
Istoria ne arată că, dintotdeauna, metoda politicienilor de a ajunge şi apoi a se menţine la putere a fost  să învrăjbească oamenii. Pentru a-şi atinge scopurile lor egoiste dar comune, puterea şi bogăţia, ei au reuşit să facă oameni de bună credinţă să se duşmănească, să se  înjure, să se bată şi să se omoare (a se vedea de la  mineriade până la  demonstraţiile din Piaţa Universităţii de anul trecut).  Dumneavoastră cunoaşteţi dictonul după care s-au condus imperatorii Romei,  „Divide et Impera”... Aceste trei cuvinte constituie esenţa crezului politic ai politicienilor din toate timpurile dar mai ales din ultimii 23 de ani de democraţie originală din România... Instigându-ne unii împotriva celorlalţi  este singura cale prin care tagma politicienilor se menţine cu succes la putere.
(c)www.stiri.com.ro
Ce părere aveţi despre faptul că, după 23 de ani de democraţie şi atâtea cicluri electorale, ţara noastră e condusă de un  fost colaborator al Securităţii, un plagiator şi un chiulangiu? Toţi trei pretind că nu pot să doarmă de grija boborului dar toţi trei şi-au făcut nevestele şi fiicele europarlamentari cu 10,000 de euro pe lună,  au strâns averi uriaşe,  imposibil de justificat din salariile lor de bugetari, în timp ce milioane de români se zbat la limita existenţei cu 300 de euro pe lună... Lupta lor clamată pentru democraţie şi „bunăstarea poporului” este de fapt o bătaie pe ciolan a unor găşti de interlopi...
Din păcate, situaţia politică a României a rămas neschimbată de o sută de ani: “Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca...!"
Doar în ziua când oamenii îşi vor da seama că România nu este divizată între uselişti şi băsişti ci între norod şi tagma jefuitorilor, doar atunci va începe schimbarea în bine şi în ţara noastră...


Până atunci, o cale lesnicioasă şi plăcută de a evada din realitatea cenuşie înconjurătoare rămâne lectura în general şi cea a  benzilor desenate în special. Citiţi Harap Alb continuă, Dim - Sarabandă în golful Aden, Toate pânzele sus!, Piticul Cipi, Fergonaut, Amintiri din copilărie, Inimă de Broscuţă, Urban Comics – Made in Cluj,  Zbeng şi Zbântui, atâtea altele,  şi veţi supravieţui şi zilei de azi.
Iar mâine e un nou început...

6 comentarii:

Mircea Arapu spunea...

La mai mare !

Mircea Arapu spunea...

La mai mare!

impricinatul spunea...

Felicitari! Pana la urma, poate intra si Romania in marea lume a consumatorilor de BD! Inca sper la editarea lui Corto in romaneste...faceey

Dodo Niţă spunea...

Multumesc tuturor celor care ne-ati trimis felicitari pentru "longevitatea" blogului nostru, la rubrica de comentarii sau pe adresa personala. Asa cum am reiterat si in articol, meritul este al tuturor bedefililor, mai vechi sau mai noi care, intr-un fel sau altul, cititori, comentatori, articlieri, au contribuit la viata efervescenta a acestui mic blog.
Tuturor, multumiri!

Dodo Niţă spunea...

Mi-ar place sa cred ca editarea lui Corto in romaneste nu va ramane doar un vis de neatins...
Mai sper si sa nu fim dezamagiti de o eventuala traducere, pentru ca vocea si filozofia lui Corto suna in mod evident diferit fiecaruia dintre noi...
Evident, toti pifofilii adevarati am cumparat deja din Franta cele 12 albume cu aventurile lui Corto (eu am luat si vreo 5-6 carti despre biografia lui Hugo Pratt)...
Dar cred ca s-ar largi mult publicul amator de BD de la noi, daca Pratt ar fi publicat in romaneste...
Poate, daca nu de catre MM Europe, atunci de editura Art, in colectia romanelor grafice? In definitiv aventurile lui Corto Maltese sunt primele romane grafice europene...
Qui vivra, verra...
(asta ca sa pastrez spiritul francofoniei si sa nu scriu, pe "romaneste", wait and see...

Costel BD spunea...

La multi ani!
Traiasca Partidul Benzilor Desenate!