marți, 18 iunie 2013

Zilele Benzii Desenate – Festivalul Internaţional al Educaţiei, Iaşi



“[Azi], 18 iunie, începând cu ora 11.00, a avut loc la Palatul Copiilor deschiderea Zilelor Benzii Desenate.


 
După ce a fost prezentat vernisajul „Expoziției de carte obiect și ilustrații” realizat de studenții de la Specializarea de Grafică a Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității de Artă „G. Enescu” din Iași, în Sala de spectacole a Palatului Copiilor s-a lansat volumul de benzi desenate „Amintiri din copilărie”, a cărui grafică a fost realizată de artistul Șerban Andreescu.
Publicul, format în principal de copii, a fost pregătit să intre în lumea lui Creangă de către Constantin Parascan, scriitor și muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Iași. El a prezentat aspecte din viața povestitorului mai puțin cunoscute de către cei prezenți și a răspuns la întrebările din sală.
La lansare a participat și scriitorul Liviu Antonesei, co-organizator al acestui eveniment. „Astăzi am început cele trei zile din Festivalul Internațional al Educației dedicate benzii desenate. Expoziția, lansarea aceasta – și vor mai fi o mulțime de alte lansări –, toate fac parte din manifestările dedicate benzilor desenate. Prin volumul acesta, cu amintirile din copilărie și povestirile lui Creangă, încercăm să apropiem de carte pe tineri și pe copii în mod special. Prin benzile desenate vrem să oferim o inițiere în lumea lui Creangă, astfel încât copilul să se ducă un pic mai bine pregătit la textul acestuia”, a declarat Liviu Antonesei.
Pentru realizarea cărții de benzi desenate și pentru a crește exactitatea acesteia, Șerban Andreescu a studiat portul moldovenesc de acum, a studiat imagini din arhive și a vizitat zona în care povestitorul a copilărit și casele care și-au păstrat vechea arhitectură. „Ideea a pornit oarecum din perioada în care eram elev la liceu și învățam pentru examene. Mă gândeam de ce nu există modalități mai ușoare pentru un copil de a înțelege aceste povești. Și singurul limbaj mai adecvat și direct copiilor este desenul. Deci am realizat acest volum pentru copii și pentru ca ei să înțeleagă mai bine poveștile lui Creangă. Nararea prin imagini este mult mai ușoară, iar eu când eram copil mi-aș fi dorit să am așa ceva”, a declarat graficianul Șerban Andreescu.
Zilele Benzilor Desenate vor dura trei zile, pînă pe data de 20 iunie, timp în care vor avea loc mai multe lansări de carte și ateliere privind crearea și importanța benzilor desenate. Joi, 20 iunie, de la ora 12.00 în Pavilionul FIE, istoricul, jurnalistul, eseistul și fostul ministru de Externe prof. univ. dr. Adrian Cioroianu se va întâlni cu fanii genului într-o discuție privind punerea în benzi desenate a scriitorilor clasici români.”

Andrei MIHAI
www.fieiasi.ro

Şerban Andreeescu şi Liviu Antonesei la deschiderea Zilelor Benzii Desenate

Niciun comentariu: