joi, 16 mai 2013

Foto-cronica (comentată) a Salonului Internaţional al Benzii Desenate - Budapesta 2013

 


Cu un sfert de oră înaintea deschiderii oficiale a manifestării, peste 100 de pasionaţi făceau coadă la intrare. În ciuda faptului că preţul biletului era de aproape 2 euro.




Salonul s-a ţinut în interiorul unei săli de teatru, construit in ultimii ani în locul unei fabrici demolate.






Principalul punct de atracţie sunt standurile editorilor şi librarilor de BD. Mici dar foarte dinamici.
Practic pe piaţa ungurească pot fi achiziţionate albume din seriile franţuzeşti clasice Tintin, Asterix, Lucky Luke, Ştrumfii,  dar şi BD alternative, precum Maus şi Persepolis; comics-uri precum Pokember (Spider-Man) sau Walking Dead - marea noutate a Festivalului; manga, dar şi bandă desenată de autori maghiari, tineri şi clasici. Deşi este o piaţă mai mică decât cea românească (Ungaria are doar 9 milioane de locuitori) este loc pentru toată lumea, desenatorii tineri nu ignoră sau neagă în bloc (ca la noi) creaţiile înaintaşilor lor, iar cei mai în vârstă îi încurajează pe cei tineri.



Pilcz Roland (primul din dreapta) este un tânăr autor BD care se auto-editează. Un fel de M. Grăjdeanu, dar cu mai mult bun simţ şi mai ales mult mai mult talent. El a inventat acest personaj simpatic, Kalyber Joe, ale cărui aventuri le publică fie în reviste, fie în albume (cinci deja tipărite).


Fazekas Attila (stânga) este un fel de Valentin Tănase al ungurilor. În anii 1980-2010 a publicat numeroase benzi desenate istorice, de actualitate şi science-fiction. Este cunoscut mai ales pentru varianta sa personală de adaptare în BD a  filmelor din seria "Războiului Stelelelor".

O parte din membrii clubului maghiar "Star Wars"...

...şi publicul admirator...


Kertesz Sandor este profesor universitar, autor al Istoriei Benzii Desenate Maghiare sub socialism şi a numeroase articole. A fost unul dintre primii promotori ai fenomenului BD în Ungaria, în anii 80-90 fiind editor de reviste BD. În prezent, din cauza crizei, a trecut la tiparul digital, publicând albume, atât ale unor tineri autori cât şi reeditări ale clasicilor.



Bayer Antal, directorul festivalului, prezentând o panoramă a benzii desenate italiene. La origine profesor de franceză, Bayer Antal este editor, traducător şi autor a numeroase articole despre benzi desenate. A participat la salonul Benzii Desenate de la Bucureşti, în 2010.

Alexandr Zograf este una dintre  vedetele benzii desenate alternative din Serbia. M-am mai întâlnit cu el şi la alte manifestări. A fost prezent şi în România, în 2009, iar o bandă desenată de a sa a apărut într-o antologie Hardcomics.


Prezentare a benzii desenate din ţările Europei de Est




Expoziţie de planşe originale şi picturi a artistului Sebok Imre, unul dintre marii desenatori BD din perioada socialistă.




















Atelier de desen al ucenicilor desenatori.

Cosplay.



















Dedicaţii la standul Kepes Kiado.


Desenatorul Vass Mihaly, doamna Livia Rusz şi Dodo baci.



O familie de bedefili fericiţi.

Mai multe  fotografii găsiţi pe site-ul www.kepregeny.net.


Niciun comentariu: