Festivalul Benzii Desenate de la Istanbul

Intre 29-31 mai se desfăşoară  la Istanbul cea de-a treia ediţie a Festivalului franco-turc de benzi desenate, organizat -  la iniţiativa  criticului şi promotorului BD Didier Pasamonik – de către Institutul Francez, Delegaţia Wallonia-Bruxelles şi Asociaţia creatorilor BD din Turcia.

Ediţia din acest an este dedicată aniversării celor 75 de ani de existenţă a revistei Spirou, având în prim plan  personajele Spirou şi Marsupilami.

Invitaţi de onoare sunt  scenaristul Jose-Louis Bocquet şi desenatoarea Catel (despre care deja am scris pe acest blog,  ilustraţii şi BD ale sale fiind publicate în Enciclopedia Fetelor, editura Nemira).

Mai multe informaţii despre acest festival şi despre banda desenată turcească găsiţi pe site-ul manifestarii, Komikstambul.wordpress.com.

Cine credeţi însă că se auto-invitaseră  la această manifestare?  Pe banii Institulului Cultural Român, bineînţeles, că dacă se duceau pe banii lor nu aţi fi citit aceste rânduri...

Am avut plăcerea să-l întâlnesc pe jurnalistul franco-belgian Didier Pasamonik acum vreo 7 ani, la un salon BD. Am simpatizat şi de atunci am devenit corespondentul site-ul pe care îl conduce, ActuaBD, ba chiar a scris mai multe articole despre BD-ul românesc, atât pe site cât şi în publicaţii tipărite.

În 2011, la expoziţia românească de la CBBD,  i-am făcut cunoştiinţă amicului  meu de atunci A. Ciubotariu, cu Didier Pasamonik care, la invitaţia mea,  se deplasase special la Bruxelles, pentru a vedea expoziţia şi a scrie despre ea şi am evocat, printre altele, o posibilă participare românească la festivalul BD de la Istanbul.

Doi  ani mai târziu, cine credeţi că se auto-invitaseră la această manifestare?

A. Ciuboatatriu, ca autor al Istoriei BD româneşti (sic!) şi al proiectului personal (inexistentul) Muzeu al  Benzii Desenate, A.M. Pravicenco, ca patroană a singurei librării specializate pe BD din România (re-sic!) şi  omniprezentul (peste tot pe banii ICR) M. Branea, ca specialist al animaţiei româneşti (sic din nou!).

Deci un impostor, un escroc şi un simpatic pornograf ar fi trebuit să reprezinte banda desenată românească, subliniez, pe banii ICR, adică chiar ai dvs., cei care  citiţi aceste rânduri, la Istanbul.

În urma diligenţelor  întreprinse, cei trei au stat acasă de această dată, aducând importante economii bugetului de stat al României (reamintesc că plimbarea la New York a celor 4 impostori ai BD-ului românesc) (v-) a costat 770 milioane de lei!

Dar să nu credeţi că, demascaţi fiind, escrocii şi impostorii s-au oprit din ce ştiu ei să facă mai bine.

Simpaticul pornograf s-a plimbat, ca de obicei, pe banii ICR, în Suedia, la un festival de bandă desenată de la Stockholm. Faptul că poartă acelaşi nume de familie cu unul dintre directorii foşti şi actuali ai ICR, nu are, bineînţeles, nicio legătură cu preumblările sale prin lume, pe banii statului.

Jumătatea Plină, văzând că, odată cu venirea unor noi  conducători la  AFCN şi Institutul Francez, care nu au mai tolerat parazitismul “cultural”, li s-au închis uşile în nas, şi-au schimbat şi ei pielea  ca lupul din pădure (dar nu şi năravurile), auto-denumindu-se în prezent „Sâmbăta Sonoră” şi au trecut la o altă instituţie culturală străină, cu sânge proaspăt. După ce, în 2011, i-au convins pe responsabilii acelei instituţii să aducă, ca invitată de onoare la un festival european de bandă desenată din Bucureşti pe Dominique Goblet, o non-autoare de benzi desenate, şi o graficiană sub-mediocră,   iată că, în 2013, reuşesc să convingă aceeaşi instituţie culturală să aducă în România ca reprezentant al muzicii şi filmului belgian, pe numitul Guy Marc Hinant. Aţi auzit de el? Nici nu aveaţi cum, aşa cum se prezintă el însuşi şi cum puteţi să aflaţi singuri căutându-l pe you tube, el produce zgomote, nu muzică. De altfel, una dintre cele mai noi "creaţii" ale sale se numeşte „Fuck  you. Fucking Noise in China”. Nu pot să nu remarc din nou predilecţia Jumătăţii pline pentru pornografie şi trivialitate, dar mai ales nu pot să înţeleg cum oamenii care se ocupă de promovarea culturii naţionale a unei ţări,  la Bucureşti, şi care se presupune a fi nişte  profesionişti, se lasă atât de uşor duşi  de nas de nişte escroci pseudo-culturali. Cred că fraţilor Dardenne li s-ar întoarce stomacul pe dos să afle că Guy Marc Hinant este oferit fraierilor de români pe post de reprezentant al artei şi muzicii din ţara lor.

Bineînţeles, faptul că Dominique Goblet şi Guy Marc Hinant sunt concubini,  este doar o simplă coincidenţă.

În ceea ce-l priveşte pe auto-intitulatul "artist" autor al proiectul personal „Muzeul Benzii Desenate”, proiect  care s-a dovedit a fi, în realitate, o pompă de aspirat bani (mulţi bani)  de la ICR, în propriul buzunar, precum şi zeci, chiar sute de planşe şi desene de la artişti în vârstă (pe care uită să le mai returneze proprietarilor) îşi continuă şi el  activităţile de escrocare a publicului românesc de BD.

Ne-a vândut scump, foarte scump, o aşa-zisă integrală Livia Rusz, cu  un format meschin şi care  nici măcar nu era integrală, un catalog al operei BD a  lui Puiu Manu,  în care  a ciopârţit cu satârul planşele acestuia (aţi văzut vreodată vreun catalog de artă, în care să fie decupate gratuit  porţiuni din picturile şi desenele artistului respectiv?) şi se auto-promovează, pe el şi congenerii săi,  Branea şi Akira Dârstor (un al „mare” desenator BD român fără operă) expunându-şi desenele mediocre alături de cele ale unor monştri sacri precum Puiu Manu, Livia Rusz, Sandu Florea,  Mircea Arapu, Valentin Tănase.

 Este o mare ruşine că acestui impostor i se promovează în continuare activităţile de deculturalizare a benzii desenate pe unele site-uri, denaturând astfel percepţia artistică asupra benzii desenate din România, iar după aceea ne mirăm de ce nu există public pentru benzile desenate româneşti.

E mult mai simplu să convingi funcţionari de stat habarnişti şi coruptibili să-ţi dea miliarde de lei ca să promovezi tu mediocritatea şi pornografia  pe post de benzi desenate, decât să convingi să cumpere orice fel de mâzgăleli  pe tânărul care, în economia noastră falimentară, îşi drămuieşte cu grijă ultimul bănuţ.
Cum spune vocea poporului: e foarte greu să demonstrezi pasionatului de BD că raţa-mpunge, când ea măcăne şi fuge! ...