marți, 4 decembrie 2012

La Mulţi Ani, maestre Vintilă Mihăescu !




Născut la 4 decembrie 1943, la Caracal,  Vintilă Mihăescu a absolvit Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din  Bucureşti, secţia tapiserie, în  1969. A devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia de arte decorative, în  anul 1970.
  Împreună cu soţia sa, Viorela, a participat la numeroase expoziţii în galerii şi muzee din România şi din străinătate. De-a lungul timpului, au creat numeroase opere de artă monumentală.  Sunt prezenţi la aproape toate expoziţiile oficiale de artă vizuală  cu lucrări de pictură, desene şi tapiserie. Creaţiile lor fac parte din colecţii private sau muzee.
În deceniul 7 Vintilă Mihăescu a lucrat ca redactor artistic la  revista Cutezătorii, unde  a publicat ilustraţii, coperţi şi mai multe benzi desenate istorice :
1972Operaţiunea „Baraj” , sc. Costache Anton şi Ovidiu Zotta
            1973 - Noile isprăvi ale lui Dan Buzdugan,  episodul trei din  serialul „Dan  Buzdugan”,   scris de   Dumitru Almaş
                     - Pe câmpul Filaretului, sc. Alexandru  Mitru
            1974 - Brigadier la 14 ani, sc. Nicolae Ţic


            1975Paloşul Vitejiei, sc. Vasile Mănuceanu, desenată împreună cu soţia sa Viorica


            1976 - Columnă în milenii, desenată împreună cu soţia sa Viorica, pe un scenariu  de Vasile Mănuceanu, după Titus Popovici
            1977 -  Măriuca, sc. Costache Anton
            1983 - Ciprian Porumbescu, sc. Viorel  Creţu şi Laura  Mihail.
                     - Întâlnirea de pe planeta misterioasă, desenată împreună cu fratele său Ioan Mihăescu,  scenariu Sorin Ştefănescu.


De remarcat că Vintilă Mihăescu adoptă pentru fiecare bandă desenată a sa  un stil grafic diferit, tocmai pentru a da mai multă diversitate revistei  Cutezătorii (în care, vă amintiţi, apăreau maxim  două-trei pagini de BD diferite, şi asta  doar în primii ani de existenţă ai revistei)
Majoritatea acestor benzi desenate pot fi citite pe blogul revistacutezatorii.blogspot.com.
Mai multe informaţii despre Vintilă şi Viorela Mihăescu  pot fi găsite pe site-ul www.mihaescu-art.net (conceput de fiul lor, Dan). 



            În septembrie curent, Vintilă Mihaescu şi-a făcut o apariţie mult-aşteptată pe scena benzii desenate din România, participând la Salonul Internaţional al Benzii desenate de la Constanţa, unde a primit, din mâinile profesorului Adrian Cioroianu,  premiul ABDR pentru întreaga sa carieră BD şi, mai ales, a realizat ad-hoc, după 30 de ani, o nouă bandă desenată (o vom posta pe blog în curând).


Astăzi, 4 decembrie 2012,  maestrul Vintilă Mihăescu  împlineşte vârsta de 69 de ani! Cu ocazia aniversării sale, toţi bedefilii români, alături de animatorii acestui blog, îi urează  un călduros “La Mulţi Ani!”

Dodo Niţă

Niciun comentariu: