sâmbătă, 1 septembrie 2012

Sherlock Holmes în benzi desenate



“My @book”  este o nouă editură din Bucureşti care propune cititorilor,   printre altele,  cartea de benzi desenate, “Noile Aventuri ale lui Sherlock Holmes”.
La preţul de 15 lei   sunt oferite  cititorilor 7 povestiri desenate (însumând 92 de pagini) şi tot atâtea enigme,  dezlegate de  celebrul  detectiv şi amicul său Watson:  Acrobatul blestemat, Bandana galbenă, Marea provocare, Contrabanda maritimă, Ultimul spectacol, Iubeşte-ţi vecinul, Steaua estului.
 Aceste benzi desenate de lungime variabilă, au fost  iniţial publicate – în culori - de către editura americană Charlton Comics, în două volume,  datate octombrie 1955 şi martie 1956 (şi se pare că seria nu a continuat deoarece editorul nu plătise drepturile de autor urmaşilor lui Conan Doyle).
Lăsând la o parte faptul că volumul este în alb-negru  precum şi câteva mici greşeli de redactare sau/şi de traducere, cartea de benzi desenate  “Noile aventuri ale lui Sherlock Holmes” constituie o lectură plăcută, destinată  amatorilor de  benzi desenate şi de romane  poliţiste dar şi tuturor celor care doresc o lectură agreabilă,  de vacanţă.




Un comentariu:

anuta spunea...

Ce groasa pare in poza! :) Am achizitionat-o si eu acum cateva luni de pe internet, fiind fan al celebrului detectiv imaginat de Doyle. Completeaza bine colectia de filme, carti si jocuri cu detectivi. Sper sa ne surprinda placut si pe viitor cu alte traduceri de benzi desenate. La pretul acesta eu zic ca merita.